Ministerul Muncii a oferit 15 mii de lei mămicii care a adus pe lume cvadrupleți

Ministerul Muncii a oferit 15 mii de lei mămicii care a adus pe lume cvadrupleți

Joi, 26 martie 2015, Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ruxanda Glavan a efectuat o vizită la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău, unde a cunoscut-o Vera Mârzenco, mămica care de curând a adus pe lume 4 copii – 3 băieți și o fetiță. Ministrul le-a urat bun venit nou-născuților și a oferit familiei din partea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei un ajutor la nașterea copiilor în sumă de 15 mii de lei, care va ajunge la familie după procedurile legale.

În mesajul de felicitare, Ministrul Ruxanda Glavan a subliniat că suma de 15 mii de lei nu este una mare, dar este un ajutor pentru primele zile din viața celor 4 micuți. ”Mi-am promis să revin în vizită la Centrul Mamei și al Copilului, iar astăzi este o ocazie specială. Una dintre părțile frumoase ale activității la minister este această relație pe care o pot avea cu oamenii simpli, oameni pe care altfel nu aș avea cum să îi cunosc. Familia Mârzenco va avea tot sprijinul din partea mea personal, dar și a instituției pe care o conduc”.

Tânăra mămică a fost plăcut surprinsă de acest gest neașteptat, dar binevenit. Pe lângă cei 4 nou-născuți, familia mai are un fiu de 6 ani.
Doina Secrieru
Share