Declarație: Femeile ar trebui să deţină mai multe funcţii de stat

Declarație: Femeile ar trebui să deţină mai multe funcţii de stat

Fiecare a şasea femeie din Republica Moldova a fost supusă cel puţin o dată violenţei fizice. Statisticile arată că o femeie primeşte un salariu mai mic cu 25 la sută decât un bărbat. Subiectele au fost abordate în cadrul unui forum public. Printre doleanţele participantelor se numără şansele egale la angajare, condiţii mai bune de muncă, dar şi funcţii de conducere în organele statului, relatează Mesager.
Ludmila Iachim este dependentă de scaunul cu rotile din adolescenţă. I-au trebuit ani de zile că să se resemneze cu ideea că nu va mai putea merge niciodată. Cel mai greu, însă, i-a fost să se obişnuiască cu privirile dure ale oamenilor care o întâlneau pe stradă. Acum Ludmila este preşedintele Asociaţiei „Motivaţie”. Femeia îşi doreşte ca într-o bună zi să urce scările fără ajutorul celor din jur. „O problemă mare este accesibilitatea pentru persoanele care utilizează scaunul rulant, dar sunt şi persoane care au necesităţi speciale”, spune Ludmila Iachim.

Frica de a nu fi arătate cu degetul le face pe femeile infectate cu HIV să se izoleze de societate. „Dorim ca toate persoanele să aibă acces la tratament calitativ şi la timp. Ne mai dorim ca să se introducă schimbări în cadrul legislativ”, menționează Olga Pumnea, Liga PTH din Republica Moldova.

Şi reprezentantele comunităţii rome din Moldova se simt marginalizate. Statisticile arată că femeile nu deţin nici o funcţie de conducere la nivel central şi local. „Cea mai stringentă problemă este legată de reprezentarea femeilor în politică. Până în prezent, nicio femeie nu a fost primar sau preşedinte de raion”, afirmă Cristina Raducan, Comunitatea Femeilor Rome din Moldova.

Femeile reprezintă 19% în actualul Legislativ, iar din cei 1000 de primari din ţară, 164 sunt femei. Conform clasificării mondiale de reprezentare a femeilor în parlamentele naţionale, Republica Moldova se plasează pe locul 64 din 143.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în Republica Moldova, 52 la sută din populaţie o reprezintă femeile.

sursa: trm.md
Share