Ce i-a cerut Gaburici ministrului Sula

Ce i-a cerut Gaburici ministrului Sula

Executivul s-a întrunit în această dimineață în ședință operativă la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. În cadrul şedinţei, miniștrii au prezentat Premierului acțiunile întreprinse pe parcursul săptămânii trecute și cele planificate pentru săptămâna curentă.

În debutul şedinţei, Prim-ministrul Chiril Gaburici a solicitat raportul instituţiilor de resort privind deflagrația care a avut loc în această dimineață într-un bloc de locuit în orașul Cantemir. Premierul a cerut instituțiilor vizate să acționeze prompt în acest caz. „Solicit tuturor celor responsabili să țină situația sub control și să acorde asistența necesară persoanelor și familiilor care au avut de suferit de pe urma acestei explozii”, a spus Chiril Gaburici.

În altă ordine de idei, Premierul a cerut ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula, propuneri și soluții pentru identificarea noilor piețe de desfacere pentru producţia agroalimentară moldovenească. „Guvernul trebuie să asigure agricultorii și producătorii autohtoni cu piețe de desfacere, inclusiv acces egal la piața locală, unde să-și poată realiza produsele”, a subliniat Prim-ministrul.

Un alt subiect discutat în cadrul ședinței operative a ținut de situația din municipiul Băți, în vederea evitării unor incidente la capitolul poluării mediului, care ar putea pune în pericol sănătatea populației din regiune și activitatea agenților economici. ”Rog Ministerul Economiei și Ministerul Mediului să găsească soluții pentru a rezolva această problemă și pentru a evita situația în care peste 2500 de oameni să rămână fără locuri de muncă”, a reiterat Chiril Gaburici.

La finalul ședinței, Șeful Executivului a făcut apel către toate ministerele și instituțiile statului să valorifice fondurile oferite de partenerii externi. „Faceți tot posibilul pentru a utiliza eficient acești bani și pentru a-i pune în circuit”, a conchis Premierul.

Săptămâna trecută, ședința operativă a Cabinetului de miniștri a avut loc la Ministerul Apărării. Asemenea sedinţe urmează să fie organizate, săptămânal, şi la alte ministere.

Doina Secrieru

Share