RM și Belarus ar putea semna un acord bilateral de colaborare în domeniul educației

RM și Belarus ar putea semna un acord bilateral de colaborare în domeniul educației

Loretta Handrabura, viceministra Educației, a avut astăzi, 2 iunie, o întrevedere cu Excelența sa, Serghei Ciciuk, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Republica Moldova. Părțile au realizat un schimb de opinii privind prioritățile dezvoltării sistemelor educaționale din cele două țări și au evidențiat unele aspecte ce țin de consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul educației.

Totodată, a fost readusă în discuție perspectiva semnării unui acord bilateral de colaborare în domeniul educației. Potrivit oficialilor, printre prevederile de bază ale documentului s-ar putea număra: schimbul de experiență în domeniul modernizării învățămîntului profesional tehnic, mobilitatea academică a studenților și cadrelor didactice, organizarea cursurilor de perfecționare profesională a cadrelor didactice, intensificarea colaborării interuniversitare etc.

În cadrul discuțiilor, Loretta Handrabura a precizat că Republica Belarus va beneficia de tot sprijinul și expertiza necesară din partea Ministerului Educației al Republicii Moldova în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate în contextul Conferinței interministeriale a Spațiului European al Învăţămîntului Superior (EHEA) de la Erevan.

Reamintim că Republica Belarus a devenit membru al Spațiului European al Învățămîntului Superior la 14 mai 2015 și urmează să promoveze o serie de reforme structurale și conceptuale în sistemul de învățămînt superior.

Mihaela Rotari

Share