Oficialii BERD au reconfirmat disponibilitatea de a sprijini RM în promovarea investiţiilor

Oficialii BERD au reconfirmat disponibilitatea de a sprijini RM în promovarea investiţiilor

Prim-ministrul Valeriu Streleţ s-a întâlnit cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), din care au făcut parte: Francis Malige, Director Executiv Regional pentru Europa de Est şi Caucaz, Bruno Balvanera, Director BERD pentru Caucaz, Moldova şi Belarus, şi Julia Otto, Şefa Biroului BERD în Moldova.

Discuţia a vizat cooperarea bilaterală şi aspectele prioritare de activitate a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în ţara noastră.

Valeriu Streleţ a apreciat înalt rolul BERD în dezvoltarea proiectelor investiţionale din Republica Moldova. „Apreciem faptul că BERD finanţează peste 100 de proiecte în Moldova, cu un buget de peste 900 de milioane de euro. Astfel, BERD a fost şi rămâne un partener constant al Republicii Moldova”, a declarat Premierul.

Părţile au făcut un schimb de opinii privitor la dezvoltarea economică a Republicii Moldova, referindu-se în mod special la necesitatea ameliorării situaţiei în sistemul financiar-bancar, îmbunătăţirii climatului de afaceri, dar şi urgentării implementării proiectelor în sectorul energetic al ţării noastre. În context, Prim-ministrul a menţionat şi importanţa dezvoltării infrastructurii pentru o economie sustenabilă, precum şi a consolidării sistemului financiar-bancar al ţării, prin atragerea investitorilor cu renume şi transpunerea bunelor practici de administrare şi dezvoltare a afacerilor conform standardelor internaţionale.

Şeful Executivului de la Chişinău a pledat pentru activizarea procedurilor de punerea în aplicare a proiectelor demarate cu suportul BERD şi a altor donatori în Moldova, exprimând determinarea echipei pe care o conduce de a urgenta aceste procese. „Guvernul pe care îl conduc nu doar declară, dar şi întreprinde paşi concreţi pentru a avea o colaborare eficientă cu partenerii de dezvoltare”, a subliniat Valeriu Streleţ.

La rândul său, oficialii BERD au reconfirmat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în promovarea investiţiilor, precum şi de a acorda consultanţa necesară asigurării dezvoltării economice şi îmbunătăţirii condiţiilor de dezvoltare a afacerilor în ţara noastră. „BERD intenţionează să colaboreze cu Republica Moldova în continuare, inclusiv în vederea depăşirii situaţiei dificile din sectorul bancar”, a spus Francis Malige, Director Executiv Regional pentru Europa de Est şi Caucaz.

Totodată, reprezentanţii BERD au menţionat importanţa negocierilor pe marginea noului Program de colaborare a Republicii Moldova cu FMI, consolidării sectorului bancar şi asigurării integrităţii justiţiei. Oficialii au exprimat disponibilitatea BERD de a acorda expertiza şi asistenţa necesară în acest sens.

 

Maria Roşca

Share