Misiunea Băncii Mondiale efectuează o vizită de lucru la Ministerul Educației

Misiunea Băncii Mondiale efectuează o vizită de lucru la Ministerul Educației

În perioada 21-25 septembrie 2015, Misiunea Băncii Mondiale efectuează o vizită de lucru la Ministerul Educației. Din componența Misiunii fac parte: Alexander Kremer, manager de țară, Andrea Guedes, lider de echipă, Cristian Aedo, manager pe problemele educației pentru țările din Europa de Est și Asia Centrală.
Obiectivul vizitei este de a discuta despre progresul implementării Proiectului Reforma Învățământului în Moldova, precum și oportunitatea unei finanțări adiționale pentru consolidarea sistemului educațional din Republica Moldova.

Delegația Băncii Mondiale a avut întrevederi cu conducerea Ministerului Educației, cu persoanele responsabile din cadrul Ministerului, precum și cu echipa Proiectului.
În luarea sa de cuvânt doamna ministru Corina Fusu a descris situația actuală a învățământului, s-a referit la felul cum decurge reforma în acest domeniu, evidențiind problemele cu care se confruntă la ora actuală procesul de educație (lupta cu corupția, folosirea ineficientă a banilor publici în educație, optimizarea instituțiilor de învățământ superior, situația școlilor cu predare în limba română din Transnistria și UTA Găgăuzia, situația drumurilor locale și a transportului destinat deplasării elevilor dintr-o localitate în alta în urma comasării unui număr important de instituții preuniversitare).

La rândul său, domnul Alexander Kremer a menționat nevoia de a face mai vizibilă schimbarea în urma luptei împotriva corupției. Printre momentele strategice a evidențiat aspecte ce țin de consiliere, de infrastructură, Banca Mondială oferind sprijin financiar pentru reabilitarea drumurilor locale din Republica Moldova.

Cristian Aedo s-a referit la importanța faptului că schimbările au fost demarate și că Banca Mondială va susține acest proces, oferind asistență tehnică.

Descriind situația din învățământul preuniversitar, doamna vice-ministru Nadia Cristea a subliniat importanța susținerii din partea Băncii Mondiale și a mulțumit pentru sprijinul acordat.

Precizăm că, Proiectul Reforma Învăţământului în Moldova (PRIM), un Credit de Investiţii Specific, finanțat de Banca Mondială se implementează pe parcursul a cinci ani, în perioada aprilie 2013 – august 2018.

PRIM este structurat pe trei componente:
I îmbunătăţirea calităţii educaţiei
II optimizarea sectorului educaţional
III îmbunătăţirea capacităţilor Ministerului Educaţiei de a monitoriza reforma.
PRIM sprijină programul de reformă al Guvernului Republicii Moldova prin finanţarea activităţilor care vor îmbunătăţi calitatea educaţiei şi vor contribui la eficientizarea sectorului educaţiei. Prin intermediul acestui proiect, Banca Mondială va sprijini Guvernul RM în implementarea reformelor necesare care includ inițiative pentru:
• Reabilitarea infrastructurii școlilor de circumscripţie în baza unor standarde de calitate aprobate;
• Implementarea unui sistem modern de formare a directorilor de şcoală şi a cadrelor didactice;
• Utilizarea Sistemului Informațional de Management al Educației (SIME) pentru întregul sector al educaţiei;
• Participarea consecutivă şi continuă la evaluarea internațională PISA (Programul internațional de evaluare al elevilor).

În cadrul întrevederilor au fost purtate discuții cu privire la indicatorii care urmează a fi realizați în continuare, precum și la planurile de implementare a Proiectului pentru semestrul II 2015 și pentru 2016.

Mihaela Rotari

Share