Ministerul Mediului: Pădurile nu trebuie arendate, ci protejate

Ministerul Mediului: Pădurile nu trebuie arendate, ci protejate

Ministerul Mediului a elaborat şi propus spre aprobare Proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărie cinegetică şi/sau recreere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 187 din 20 februarie 2008.

Scopul primordial al proiectului constă în interzicerea pe viitor a arendei pădurilor de către nababii care şi-au însuşit hectare întregi din patrimoniul forestier al Republicii Moldova. Deşi transmiterea în arendă a acestor suprafeţe trebuia să asigure menţinerea, conservarea şi dezvoltarea fondului forestier, a faunei cinegetice, precum şi obţinerea profitului, se pare că doar ultimul obiectiv prezintă interes pentru unii agenţi economici. Faptul că restanţele arendatorilor la bugetul de stat au depăşit suma de peste 12 milioane de lei reprezintă dovada cea mai elocventă că acest demers este unul stringent.
Vila in padure 2Vila in padure 3Din totalul de 842 de contracte de arendă a fondului forestier, în perioada 2008-2015 au fost reziliate prin judecată şi de comun acord al părţilor 167 contracte cu suprafaţa totală de 8224,0838 ha. Actualmente, între Agenţia „Moldsilva” şi alţi beneficiari sunt încheiate 676 contracte de arendă pe o suprafaţă totală de 6706,2082 ha. Şi această tendinţă degresivă trebuie perpetuată.
Prezentul proiect interzice expres şi transmiterea dreptului de arendă în scop de recreere către alte persoane fizice sau juridice, indiferent de forma organizatorico-juridică. Iar controlul respectării acestei modificări va fi extrem de riguros, căci dezmăţul şi delăsarea unor arendaşi nu mai pot fi tolerate!
Proiectul mai prevede şi majorarea de circa 5 ori a preţului arendei, astfel încât plata pe termen de un an pentru un hectar de terenuri forestiere va constitui 19092,37 lei. Astfel, statul îşi estimează la justa valoare una dintre cele mai preţioase resurse: „aurul verde”.
În ceea ce priveşte edificarea de către arendator a oricărui obiectiv în spaţiul forestier, aceasta urmează a fi autorizată nu doar de către Inspecţia de Stat în Construcţii, ci şi de către Inspectoratul Ecologic de Stat.
Ministerul Mediului îşi exprimă încrederea că proiectul în cauză va fi susţinut şi aprobat de către Guvern, astfel încât pădurile să nu mai fie date în arendă unor profitori, ci protejate de stat.
Regulament privind arenda fondului forestier

 

Mihaela Rotari

Share