Patru cetăţeni moldoveni au primit refuz de intrare în Federaţia Rusă

Patru cetăţeni moldoveni au primit refuz de intrare în Federaţia Rusă

În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:

– o persoană a încălcat regimul frontierei de stat;
– 3 cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– o tentativă de transportare ilegală a mărfurilor nedeclarate peste frontiera de stat;
– un caz de uz de fals în actele de călătorie;
– un caz de încălcare a regulilor de exploatare a autovehiculelor;
– 4 persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale;
– 4 cetăţeni moldoveni au primit refuz de intrare în Federaţia Rusă.

Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane şi mijloace de transport a fost unul echilibrat.

 

Maria Roşca

Share