Academia Forţelor Aeriene din SUA oferă burse pentru cetăţenii Republicii Moldova

Academia Forţelor Aeriene din SUA oferă burse pentru cetăţenii Republicii Moldova

Cetăţenii Republicii Moldova sînt invitaţi să participe la concursul de admitere la studii în Academia Forţelor Aeriene a SUA. Dosarele pot fi depuse la Direcţia management resurse umane (DMRU) a Ministerului Apărării pînă la data de 15 noiembrie 2015.

Potrivit locotenent-colonelului Andrei Pascal din cadrul DMRU, criteriile de selectare a candidaţilor sînt următoarele: vîrsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani neîmpliniţi la data de 1 iulie 2016, absolvenţi de liceu, colegiu sau universitate.

Sursa citată a adăugat că o condiţie obligatorie o constituie cunoaşterea limbii engleze. Astfel, candidaţii vor susţine Testul de cunoaştere a limbii engleze TOEFL şi Testul de Aptitudini Şcolare (SAT) sau American College Test (ACT).

Totodată, candidaţii, care vor depune dosarele la Academia Forţelor Aeriene, vor susţine probe la pregătirea fizică. Testarea, care va fi efectuată de Ministerul Apărării, în comun cu Ambasada SUA la Chişinău, va cuprinde aruncarea mingii de baschet, tracţiuni la bara fixă, alergarea tip suveică, ridicarea trunchiului, flotări, alergarea 1 milă (1, 60 km).

Durata studiilor la instituţiile militare de învăţămînt superior din SUA este de patru ani, iar cheltuielile de şcolarizare sînt acoperite integral de guvernul american.

Informaţii suplimentare cu privire la admiterea în Academia Forţelor Aeriene din SUA pot fi obţinute contactînd reprezentantul Direcţiei management resurse umane a Ministerului Apărării, maior Roman Natraşevschi, la numerele de telefon: +373-0-22-252210; +373-79703656 sau e-mail:

roman.natrasevschi@army.md, dmru@army.md

Linkuri utile:

http://www.usafa.af.mil/

http://www.academyadmissions.com/

Informaţie utilă:

Criteriile de selectare

Test la pregătirea fizică

De menţionat că în prezent, în Academia Forţelor Aeriene din SUA studiază trei cetăţeni ai Republicii Moldova.

 

Mihaela Rotari

Share