Corpul neînsufleţit al pilotului moldovean, decedat în Afganistan – repatriat

Corpul neînsufleţit al pilotului moldovean, decedat în Afganistan – repatriat

Corpul neînsufleţit al pilotului moldovean, decedat în Afganistan, a fost adus în Republica Moldova. Repatrierea a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 4.30, la Aeroportul Internaţional Chişinău, în urma eforturilor comune depuse de autorităţile Republicii Moldova. Informaţiile au fost prezentate în cadrul unei şedinţe a celulei de criză, prezidată de Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega, comunică Direcția Comunicare a Guvernului.

Corpul neînsufleţit urmează să fie supus unei noi expertize medico-legale, efectuată de specialiştii din ţara noastră. Precedentele investigaţii de acest gen, desfăşurate de instituţii străine, au confirmat că persoana decedată este cetăţeanul moldovean Oleg Groza, care deţinea funcţia de pilot al elicopterului capturat în Afganistan de către talibani.

Totodată, autorităţile Republicii Moldova continuă să întreprindă un şir de acţiuni pentru a-i readuce în ţară cât mai rapid pe ceilalţi doi membri ai echipajului moldovean. Informaţiile deţinute la acest moment denotă că ostaticii moldoveni se află într-o stare satisfăcătoare.

Amintim că, elicopterul companiei aeriene VALAN MI17-1V a fost capturat în Afganistan pe 24 noiembrie a.c., după o aterizare de urgenţă. La bord se aflau trei cetățeni moldoveni, membri ai echipajului, și 18 cetățeni afgani.

Mihaela Rotari

Share