Iată ce l-a impresionat pe Vlad Filat!
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a vizitat astăzi Fabrica de mezeluri și carne Rogob și a fost impresionat de ceea ce a văzut.
„Este o întreprindere modernă care corespunde tuturor rigorilor europene, cu tehnică performantă şi tehnologie avansată. Această întreprindere este una relevantă nu doar în domeniul de activitate, ci pentru toată economia republicii. Este o investiţie europeană şi cu un management european”, a declarat Vlad Filat după vizitarea halelor de producere.
Totodată, el a spus că este foarte important că 70 la sută din materia primă utilizată este autohtonă, ceea ce înseamnă că avem valoare adăugată pe întreg spaţiul valoric. “Sunt impresionat de ceea ce am văzut şi vreau să mulţumesc celor care au iniţiat acest proiect ambiţios şi au investit în el”, a spus liderul PLDM.
„Pentru noi, crearea locurilor de muncă este o prioritate şi vom continua să muncim la stabilirea unor condiţii optime pentru investiţii. În Planul 2020 al PLDM, creşterea numărului de locuri de muncă bine plătite este declarată drept prioritate; vom ajuta afacerile mici şi mijlocii să se dezvolte, astfel încât să avem o economie durabilă şi sănătoasă”, a menţionat Vlad Filat.
Directorul general al companiei Igor Roşca, a subliniat că are planuri ambiţioase privitoare la dezvoltarea întreprinderii, diversificarea sortimentului şi ieşirea pe piaţa occidentală.
„Datorită utilajului modern cu care este dotată fabrica, avem posibilitatea să facem un produs calitativ, respectând toate cerinţele UE. Avem şi o echipă de profesionişti cu viziuni europene, astfel că intenţionăm, în cel mai scurt timp, să exportăm produsele noastre şi pe alte pieţe”, a declarat Igor Roşca.
Precizăm că, Rogob își propune crearea a încă 300 de locuri de muncă noi, până la finele anului 2015. Anul trecut, întreprinderea a deschis cea mai modernă fabrica de mezeluri din Moldova, cu o capacitate de 20 de tone pe zi şi cu o rezervă de extindere de peste 50 de tone/zi.
În prezent, Fabrica de mezeluri Rogob îşi comercializează produsele în peste 3.400 de puncte de vânzare din întreaga ţară, precum şi în cele 9 magazine specializate proprii.
Mihaela Rotari