Grupul de lucru interministerial SUERD, în ședință

Grupul de lucru interministerial SUERD, în ședință

La data de 14 aprilie, experții naționali pe domeniile prioritare Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) s-au reunit în cadrul unei ședințe la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și au stabilit activitățile prioritare pentru următorul trimestru al anului curent, de asemenea, au venit cu idei asupra unor noi proiecte de cooperare transfrontalieră, potrivit unui comunicat de presă.

Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Coordonator național SUERD, Anatol Usatîi a ţinut să menţioneze că „În toamna anului curent Uniununea Europeană va pune la dispoziție noul cadrul financiar european pentru perioada 2014-2020. În acest context, reuniunile interministeriale au drept scop identificarea și analizarea tuturor instrumentelor de finanţare puse la dispoziţie în vederea identificării priorităților ce vor fi materializate în proiecte și vor asigura dezvoltarea țării”. Tototodată, el a precizat că schimbul informațional și cooperarea interministerială va asigura participarea eficientă a țării noastre pe toate cele 11 priorități ale Strategiei și va spori promovarea SUERD la nivel naţional, regional, local şi internaţional.

În cadrul ședinței, au fost prezentate rezultatele vizitelor coordonatorului național SUERD în Slovacia dar și cea a secretarului SUERD (proiectul „Dunărea Unește”) în România, fiind nominalizate concluziile și recomandările partenerilor de dezvoltare în vederea implementării SUERD în Republica Moldova. În acelaşi context, au fost trecute în revistă  provocările în implementarea eficientă a SUERD și potenţialii beneficiari ai viitoarelor Programe de cooperare Transfrontalieră şi Transnaţionale 2014-2020.

Şedința experților naționali pe domeniile prioritare SUERD a fost organizată în cadrul Proiectul „Dunărea unește”, implementat cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.

Amintim, Republica Moldova este parte a Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării din anul 2010, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor este coordonator al implementării și promovării acesteia în țara noastră.

 

Doina Secrieru

Share