Pavel Filip: Mobilizarea comunităţii din Limbenii Noi este cel mai bun exemplu de…
Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat astăzi Gimnaziul și grădinița din satul Limbenii Noi, raionul Glodeni, în care s-a produs recent un incendiu.
„Mă bucură când oamenii se adună și rezolvă împreună problemele existente, asta înseamnă că suntem o societate responsabilă. Modul în care s-au mobilizat părinții și profesorii pentru eliminarea consecinţelor incendiului este cel mai bun exemplu de implicare a societăţii în depăşirea tuturor dificultăţilor şi crizelor. Adeseori ne concentrăm pe probleme globale, însă uităm de latura umană”, a accentuat Premierul în cadrul discuţiei cu administrația, profesorii și părinții.
Totodată, Pavel Filip a reamintit că Executivul a aprobat alocarea a 28884 lei pentru lichidarea consecințelor incendiului produs în gimnaziu și în grădinița din sat.
Directorul Gimnaziului din Limbenii Noi, Vera Naforniţă, a menționat că din cauza incendiului, procesul de studii a fost întrerupt pentru patru zile. În acest timp, părinții, împreună cu profesorii și personalul tehnic al instituției, aproximativ 50 – 60 persoane, au lucrat la reparaţia sălilor de clasă.
În context, Prim-ministrul Filip a atenţionat asupra necesităţii asigurării securității copiilor și instalării unui sistem de alarmă a incendiilor modern, pentru a preveni astfel de cazuri în viitor.
Reamintim că, la data de 6 aprilie a.c., s-a produs un incendiu în clădirea Gimnaziului din satul Limbenii Noi, raionul Glodeni, care s-a extins și în unele săli ale grădiniței din apropiere. Datorită intervenţiei promte a autorităţilor, copiii au fost evacuați în siguranţă.
Actualmente, în gimnaziu își fac studiile circa 147 de copii, iar la grădinița din localitate 41 de copii.
Mihaela Rotari