Anunț al MAEIE pentru cetăţenii care intenţionează să călătorească în Polonia

Anunț al MAEIE pentru cetăţenii care intenţionează să călătorească în Polonia

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene atenţionează cetăţenii care intenţionează să călătorească în Polonia asupra faptului că autorităţile poloneze urmează să reintroducă, în perioada 2–31 iulie 2016, controale la frontierele interne Schengen ale Republicii Polone, precum și în porturi și aeroporturi. Măsura a fost adoptată în contextul găzduirii de către Polonia a Summit-ului NATO în perioada 8 – 9 iulie 2016 şi a Zilelor Mondiale ale Tineretului Bisericii Romano-Catolice în perioada 25 – 31 iulie 2016.

Pentru a trece controlul, călătorii din Republica Moldova vor trebui să posede un pașaport valabil și, după caz, un document care să confirme dreptul lor de a intra în Polonia.

MAEIE recomandă cetăţenilor moldoveni care doresc să călătorească în Polonia în perioada menţionată să se asigure că deţin asupra lor toate documentele necesare.

Pentru mai multe informaţii cetăţenii Republicii Moldova pot contacta:

Centrul de Apel al MAEIE:
din Republica Moldova: 080090990 (apel gratuit de la telefonul fix)
din străinătate: +373 22 788 722 (tarif standard)

Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonă:
Tel.: +48 (22) 646 55 07
Fax: + 48 (22) 6462099
E-mail: varsovia@mfa.md

Share