Ziua Europei – marcată și în sistemul penitenciar

Ziua Europei – marcată și în sistemul penitenciar

Ziua Europei este sărbătoarea păcii și unității pe bătrînul continent. În context, marți, 10 mai 2016, angajaţii dar şi deţinuţii minori din cadrul Penitenciarului nr.10 din Goian au marcat această zi cu solemnitate.

La festivitate au fost prezenţi: directorul adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare Igor GUJA, profesori ai Liceului teoretic „Nicolae Bălcescu” din Goian, reprezentanți ai asociațiilor obștești, angajaţi ai DIP şi ai instituţiei de detenţie.

În cadrul şedinţei solemne angajaţii s-au aliniat la intonarea Imnului de Stat și arborarea drapelelor Republicii Moldova şi Uniunii Europene, sub acompaniamentul Orchestrei aerofonice al Centrului Instructiv din cadrul DIP.

Aceştia, au vorbit despre istoricul acestei zile, valorile şi principiile care sunt promovate de către structurile europene.

În discursul său, directorul adjunct al DIP Igor GUJA, a remarcat despre importanța acestei zile, menționînd că alinierea sistemului penitenciar autohton la standardele europene constituie una dintre prioritățile de bază.

De asemenea, deţinuţii minori au venit în faţa oaspeţilor cu un program festiv compus din cîntece și poezii cu tematică europeană, dar și un dans pe care l-au învățat în cadrul instruirilor teatrale de care au beneficiat în detenție.

La finele evenimentului, minorilor le-au fost oferite diplome de participare la activitatea consacrată Zilei Europei, lansînd în aer baloane cu culorile alb și albastru care simbolizează pacea dar și culorile Uniunii Europene.

Totodată, luni 9 mai 2016, angajaţii Penitenciarelor nr.2-Lipcani, nr.3-Leova, nr.4-Cricova, nr.7-Rusca și nr.9-Pruncul, au marcat Ziua Europei implicîndu-se activ în diverse seminare informative.

Aceştia, au discutat despre istoricul acestei zile şi au aflat informaţii relevante privind funcţionarea Uniunii Europene, statele care o compun, simbolurile acesteia dar şi împrejurările prin care s-a ajuns la procesul de unificare europeană.

Scopul unor asemenea activităţi îl constituie dezvoltarea spiritului civic, al patrioitismului şi responsabilităţii sociale.

Secția relații publice și mass-media al DIP menţionează că, această zi mai este cunoscută și drept „Ziua Schuman”, prin care este celebrată declarația istorică a ministrului francez de Externe Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene.

dsc_1310 dsc_1352 dsc_1369 dsc_1370 dsc_1414 dsc_1424 dsc_1451 dsc_1482 dsc_1526 p3_0

Mihaela Rotari

Share