MDRC va beneficia de suport informațional și expertiză din partea Cehiei

MDRC va beneficia de suport informațional și expertiză din partea Cehiei

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) va beneficia pînă în luna octombrie 2006 de suport informațional și expertiză la elaborarea Raportului Național privind dezvoltarea locuințelor și a orașelor. Documentul urmează a fi elaborat cu participarea unui expert din Cehia în baza proiectului de asistență tehnică de scurtă durată a Agenției Cehe de Dezvoltare și ulterior va fi prezentat în cadrul celei de-a III – a conferință a Organizației Națiunilor Unite (ONU) cu privire la locuințe și dezvoltare urbană durabilă (Habitat III), ce va avea loc în luna octombrie 2016 la Quito, Republica Ecuador. Despre aceasta a anunțat Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Astfel, în săptămîna curentă, a avut loc ședințe de lucru cu reprezentanții MDRC, în cadrul cărora s-a discutat despre situația actuală în sectorul locuințelor și a dezvoltării urbane conform principiilor ONU.

”Asistența experților cehi va fi orientată spre elaborarea documentului conform principiilor promovate de Organizația Națiunilor Unite. În procesul de elaborare a Raportului vom identifica cele mai bune practici naționale, astfel, încît documentul să includă aspectele direcțiilor de dezvoltare în domeniul planificării și guvernării urbane, urbanismului, locuințelor, inclusiv legislativ. Acest Raport Național va fi disponibil pentru toată lumea și va oferi atît autorităților publice centrale și locale, cît și societății civile din țara noastră posibilitatea de a evalua situația actuală în domeniul dezvoltării urbane şi a locuințelor. De asemenea, drept rezultat al Raportului va fi elaborat și un Plan naţional de acţiuni pentru dezvoltarea localităților și locuințelor”, a subliniat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatolie Zolotcov.

Menționăm, în anul 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite(ONU) a decis să convoace în 2016 a III- a conferință a ONU cu privire la locuințe și dezvoltare urbană durabilă (Habitat III) focusată pe ”angajamentul global pentru orașe durabile. ”

Potrivit organizatorilor, conferința planificată constituie o evoluție a evenimentelor anterioare, organizate de ONU, privind  așezările umane – Habitat I, care a avut loc în Vancouver, Canada în 1976 și care a condus la crearea Programului ONU pentru Așezări Umane (UN-Habitat); și Habitat II, care a avut loc la Istanbul, Turcia, în 1996.

Mihaela Rotari

Share