Polițiștii de Frontieră marchează Ziua Profesională. Mesajul șefului

Polițiștii de Frontieră marchează Ziua Profesională. Mesajul șefului

Șeful interimar al Poliției de Frontieră, Ianuș Erhan, a adresat un mesaj colegilor cu prilejul Zilei profesionale.

Iată mesajul:

”Stimați colegi!

Timp de 24 de ani, în ziua de 10 iunie toată atenția se îndreaptă către Dumneavoastră, cei care își dedică viaţa frontierei. Acest prilej îmi conferă oportunitatea de a vă adresa sincere felicitări pentru efortul continuu şi susţinut în îndeplinirea cu profesionalism a obligațiunilor de serviciu și pentru spiritul de echipă de care dați dovadă, o valoare ce ne face mai puternici împreună, reușind să menţinem aceleaşi standarde ridicate şi acelaşi ritm accelerat de dezvoltare instituțională.

Misiunea polițistului de frontieră implică multă răbdare, corectitudine și demnitate în orice împrejurare, deziderate care ne determină să înregistrăm noi succese şi cu fermitate să urcăm pe treptele notorietăţii.

Îmi exprim înalte aprecieri şi numai gânduri bune pentru responsabilitatea cu care trataţi rigorile meseriei, asociindu-le cu convingerea că Poliția de Frontieră rămâne a fi o entitate transparentă, deschisă către societate și credibilă pentru partenerii naționali și internaționali.

Transmit Dumnevoastră și celor care vă susțin, urări de sănătate, bucurii, curaj, împliniri personale și profesionale. LA MULȚI ANI!
Cu o deosebită considerație,
Ianuș Erhan, șeful interimar al Poliției de Frontieră”.

Mihaela Rotari

Share