Cadou de la MTID! 90 de elevi ai Gimnaziului Internat nr.3 din Chișinău au zburat prima dată cu avionul

Cadou de la MTID! 90 de elevi ai Gimnaziului Internat nr.3 din Chișinău au zburat prima dată cu avionul

Aproximativ 90 de elevi ai Gimnaziului Internat nr.3 din Chișinău au avut astăzi, 19 septembrie 2016, o surpriză nemaipomenită din partea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dar și a companiei „Air Moldova”. Aceștia au zburat pentru prima dată cu avionul. Astfel, copiii au fost îmbarcați la bordul unei aeronave de model Embraer 190, iar timp de o oră au zburat deasupra Republicii Moldova.

Aeronava a survolat municipiul Chișinău, câteva localități din raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, dar și stațiunea turistică Orheiul Vechi. După care a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău. În tot acest timp, ghidul elevilor au fost însoțitoarele de bord ale companiei „Air Moldova”, care au o calificare foarte înaltă în deservirea pasagerilor la zbor. Copiii au fost entuziasmați de priveliștea pe care au putut-o admira din avion.

Pe tot parcursul zborului, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Sergiu Bucataru a fost alături de copii și a ținut ă împărtășească aceleași emoții pe care le-au trăit elevii Gimnaziului Internat nr.3 din Chișinău, aflați pentru prima dată deasupra norilor.

Pilotul aeronavei a fost directorul general al companiei„Air Moldova” Iulian Scorpan. Acesta a declarată că foarte rar i se întâmplă ca majoritatea pasagerilor care se află la bordul unei aeronave să fie copii.
La final, micuții au primit câte un dar din partea organizatorilor acestui eveniment. Amintim că Ziua Aviației Civile este sărbătorită în Republica Moldova din anul 1944, de când în Republica Moldova a aterizat și decolat primul avion de pasageri.

1 2 3 4 5 6 7 8 9

 

Mihaela Rotari

Share