Vlad Filat – cetățean de onoare al comunei Zagarancea, Ungheni

Vlad Filat – cetățean de onoare al comunei Zagarancea, Ungheni

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a devenit cetățean de onoare al comunei Zagarancea din raionul Ungheni. Titlul onorific a fost acordat de autoritățile locale în semn de recunoștință „pentru aportul în implementarea proiectelor în comuna Zagarancea”. Însemnele şi brevetele i-au fost înmânate de primarul Mihail Burlacu în cadrul ceremoniei de inaugurare a sediului primăriei. Vlad Filat a menţionat că este onorat să primească acest titlu. ” Este un mare avans pentru mine, care mă obligă să fiu în continuare alături de voi”, a spus liderul PLDM.

Liderul PLDM, Vlad Filat, a menționat că în ultimii ani, în Zagarancea s-au implementat proiecte în valoare de 28 de milioane de lei și aceste realizări se datorează primarului liberal-democrat, dar și întregii comunități.

„Proiectele sunt rezultatele muncii depuse pe parcursul anilor. Dacă au izbutit alte țări să se modernizeze, la sigur că vom reuși și noi. Eu vreau ca realizările frumoase să ne fie acel sprijin în baza căruia să credem în noi înșine. Mulțumesc primarului pentru inițiativă și vreau ca în RM să fie câți mai mulți edili care să își propună scopuri și să lupte pentru a le realiza. PLDM va fi împreună cu dvs, pentru că doar astfel vom face lucruri mari și importante pentru localitățile din țară”, a precizat Vlad Filat.

Prezent la eveniment, președintele raionului Ungheni, Iurie Toma, a spus că este a 37 oară în comuna Zagarancea la insistența cetățenilor, dar și a primarului, care mereu se consultă cum să modernizeze cele trei localități pe care le conduce.

„Este obligația noastră să muncim și să cream condiții bune de viață cetățenilor. Mă bucur că veți avea condiții decente și în incinta primăriei. Vă felicit și pentru această realizare și îmi exprim speranța că vom implementa și alte proiecte importante pentru comună”, a spus președintele raionului.

La rândul său, Mihail Burlacu a spus că este fericit să fie în fruntea com. Zagarancea și este emoționat de fiecare dată când se implementează un nou proiect.

„Am fost educat în echipa PLDM să acord prioritate renovării școlilor, grădinițelor, creării condițiilor pentru cetățeni, apoi pentru autoritățile locale. Pe parcursul mandatului meu, am fost sprijinit constant de PLDM și pe această cale vreau să mulțumesc lui Vlad Filat din numele cetățenilor. Mă mândresc că anume noi ocupăm primele locuri în raion după proiectele implementate”, a spus primarul.

Tot în Zagarancea, președintele liberal-democrat a asistat la inaugurarea unui stadion de mini-fotbal, unde pe parcursul zilei de azi 6 echipe vor lupta pentru Cupa PLDM Zagarancea.

De asemenea, liderul PLDM a sădit câțiva stejari în curtea Centrului cultura- sportiv și și-a exprimat speranța că aceștia vor crește falnici și frumoși.

În com. Zagarancea locuiesc peste 4 mii de cetățeni.

Doina Secrieru

Share