Peste o mie de specialiști din învățământ vor beneficia de o indemnizație unică mai mare cu 15 mii de lei
Bursele studenților vor fi indexate, iar tinerii specialiști absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ cu profil pedagogic vor beneficia de o indemnizație unică majorată și de reducerea la 75% a normei didactice pentru un salariu de funcție. Proiectele Hotărârilor de Guvern în acest sens au fost prezentate astăzi, de către viceministrul educației Cristina Boaghi, în cadrul ședinței cabinetului de miniștri.
Potrivit Hotărârii de Guvern aprobate, indemnizația unică pentru tinerii specialiști absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior pedagogic va crește de la 30 mii lei la 45 mii lei, iar cea pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ postsecundar se va majora de la 24 mii lei la 36 mii lei.
Beneficiari ai indemnizațiilor vor fi circa 1300 de tineri specialiști care activează și vor activa în instituții de învățământ, indiferent de subordinea acestora.
De asemenea, indemnizația unică va fi oferită și absolvenților programelor de învățământ de alt profil decât cel pedagogic, care au urmat programul unui modul psihopedagogic și au fost repartizați pentru a activa în instituțiile de învățământ.
Menționăm că în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 au fost prevăzute mijloace financiare de 22,8 mil. lei pentru achitarea indemnizațiilor unice și compensarea cheltuielilor de închiriere a spațiului locativ, consumul de energie termică și electrică tinerilor specialiști care activează, conform repartizării, în instituțiile de învățământ (art. 134 alin. (5) și (6) din Codul educației nr.152 din 17.07.2014).
Pentru a motiva cadrele didactice tinere să activeze în domeniul învățământului și pentru a asigura punerea în aplicare a prevederilor Codului educației al Republicii Moldova nr. 152 din 17 iulie 2014, astăzi a fost aprobată și Hotărârea de Guvern ce prevede reducerea la 75% a normei didactice pentru un salariu de funcţie în primii 3 ani de activitate (art. 134 alin. (7) din Codul educației).
Beneficiari ai reducerii la 75% a normei didactice vor fi circa 1080 de tineri pedagogi, pentru anul curent fiind planificate mijloace financiare în Legea bugetului de stat (pe anul 2017) în mărime de 18,3 mil. lei.
O altă Hotărâre de Guvern aprobată în ședința de astăzi prevede indexarea burselor cu indicele prețurilor de consum anual cu 5 la sută, în conformitate cu prevederile art.3 al Legii privind indexarea veniturilor bănești ale populației nr.824-XII din 24 decembrie 1991.
Ministerul Educației speră că aprobarea și implementarea actelor menționate va contribui la creșterea atractivității domeniului educațional pentru tinerii specialiști și la sporirea rezultatelor academice.
Maria Roșca