Polonia va susține în continuare R. Moldova în procesul de implementare a Strategiei Naționale Moldova Digitală 2020

Polonia va susține în continuare R. Moldova în procesul de implementare a Strategiei Naționale Moldova Digitală 2020

Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vasile Botnari, a avut astăzi, 19 ianuarie 2017, o întrevedere cu  Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în țara noastră, Artur Michalski. În cadrul discuțiilor a fost abordate aspecte ale colaborării bilaterale dintre statele noastre în procesul de edificare a unei Societăți Informaționale moderne. 

Potrivit unui comunicat de presă, Ministrul Vasile Botnari a subliniat că, MTIC este preocupat de transpunerea integrală în legislația națională a Directivelor cadru ale UE pentru dezvoltarea comunicațiilor electronice, dar și a altor documente importante ce vizează capitolul Societatea Informațională. În acest context, Vasile Botnari a mulțumit părții poloneze pentru întregul suport și asistența oferită MTIC pe parcursul ultimilor ani, inclusiv în expertizarea proiectul de Lege privind accesul pe proprietăţi şi utilizarea partajată a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicaţii electronice. În prima jumătate a anului 2016, legea a fost adoptată în Parlamentul Republicii Moldova, iar, actualmente, MTIC este în proces de elaborare a unui șir de acte pentru implementarea acestei legi.

De asemenea, Vasile Botnari a menționat măsurile întreprinse de către Guvern pentru sporirea competitivității industriei TIC, reiterând interesul pentru atragerea investitorilor polonezi în sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor din Republica Moldova.

La rândul său, Ambasadorul Artur Michalski, a felicitat echipa MTIC pentru promovarea unor legi importante pentru dezvoltarea sectorului și a confirmat disponibilitatea Poloniei de a susține în continuare Republica Moldova în procesul de implementare a Strategiei Naționale Moldova Digitală 2020, dar și a altor proiecte importante pentru construirea unei societăți informaționale dezvoltate.

Maria Roșca

Share