Democratele, în acțiune: Vom continua să promovăm politici de susţinere a familiilor

Democratele, în acțiune: Vom continua să promovăm politici de susţinere a familiilor

Susţinerea şi ocrotirea familiilor trebuie să fie o prioritate pentru Guvern. Din acest motiv, Partidul Democrat și-a asumat un angajament de a lupta pentru bunăstarea fiecărei familii din Moldova. Este mesajul transmis locuitorilor din raionul Glodeni de către democrata Valentina Buliga, ministru degrevat al Muncii, Protecției Sociale și Familiei,m dar și de deputata Raisa Apolschi – la Leova, informează Oficial.md.

„Partidul Democrat şi în continuare va lupta contra sărăciei, va face tot posibilul ca veniturile familiilor să fie sigure şi în creștere. Vom continua să promovăm politici de susţinere a familiilor”, a dat asigurări Valentina Buliga în discuție cu o familie cu mulți copii din satul Balatina.

Pe lângă majorarea pensiilor şi salariilor, localnicii au invocat şi problemele legate de costurile mari pentru combustibil pe perioada de iarnă. În replică, Valentina Buliga a spus că PDM, ca partid de guvernare, a solicitat și a obținut ca o parte din ajutorul bănesc pe care România îl oferă Republicii Moldova în baza memorandului semnat recent la Ministerul Economiei să fie folosit pentru procurarea de cărbuni în folosul familiilor nevoiașe. ”Aproape 25.000 de familii din toată Moldova vor beneficia în sezonul rece de un astfel de sprijin, inclusiv câteva sute de familii din raionul Glodeni”, a spus Valentina Buliga.

În cadrul unei alte acțiuni de teren desfășurate de PDM, deputata Raisa Apolschii a discutat cu localnicii din satele Cazangic și Frumușica, raionul Leova, despre iniţiativele PDM menite să susţină tinerele familii.

”PDM este singurul partid care a vorbit constant și apăsat despre problemele familiilor din  Moldova. Anume pentru familiile din Moldova noi am venit cu proiectul construirii a 5.000 de locuri de joacă. În acest fel copiii se vor putea juca în siguranță, se vor putea dezvolta armonios. E o investiție în viitorul tinerei generații și ea trebuie să aibă prioritate”, a explicat democrata Raisa Apolschii.

Mihaela Rotari

Share