Membrul unei filiere de comercializare a armelor şi muniţiilor a fost identificat şi reţinut

Membrul unei filiere de comercializare a armelor şi muniţiilor a fost identificat şi reţinut

Membrul unei filiere de comercializare a armelor şi muniţiilor a fost identificat şi reţinut de către Serviciul de Informaţii şi Securitate în comun cu Procuratura raionului Donduşeni, potrivit unui comunicat de presă.

Urmare a acţiunilor procesual penale au fost acumulate dovezi precum că în nordul ţării sunt comercializate dispozitive, părţi componente ale tehnicii militare blindate.

Ofiţerii de informaţii şi securitate au stabilit locul păstrării şi persoana care intenţiona să vândă un dispozitiv de model ,,ТКН-3М”, utilizat la autovehiculele blindate pentru monitorizare la distanţă. Elementul se instalează la turela de lucru a comandantului pentru tancurile de model T55, T62, T64 şi T72 şi este destinat pentru observarea vizuală a câmpului de luptă pe timp de zi şi noapte. În cadrul achiziţiei de control, bărbatul pretindea circa 690 dolari SUA, fiind reţinut în flagrant delict.

Acţiunile ilegale ale persoanei sunt examinate în baza prevederilor art. 290 al. 1) Cod Penal al Republicii Moldova ,,Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor de foc, precum şi sustragerea lor, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeavă lisă, sau a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare”.

Ulterior, în urma percheziţiilor efectuate la un şir de adrese ale figuranţilor dosarului au fost depistate şi ridicate mai multe arme: un pistol de model „Fort – 12 P” cu încărcător şi 3 cartuşe, un încărcător cu 7 cartuşe de calibru 9 mm, 44 cartuşe de calibru 9 mm, 5 cartuşe, pistol pneumatic cu 5 cartuşe, pistol „Baikal – 442”, armă de vânătoare de model „ИЖ 27 ЕМ – 1С”, 12 cartuşe de calibru 12mm şi 17 mm, 5 cartuşe de calibru 7,62 mm de la o armă neidentificată. Armele şi muniţiile au fost transmise spre expertizare şi verificare a legitimităţii deţinerii acestora.

De asemenea, au fost depistate sume băneşti: 21643 lei, 85769 hrivne ucrainene şi 830 dolari SUA, a căror provenienţă urmează a fi stabilită.

În cazul în care vinovăţia persoanei va fi demonstrată, aceasta riscă privaţiune de libertate de până la 3 ani sau amendă în mărime de la 650 la 950 unităţi convenţionale, sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.

Mihaela Rotari

Share