Ministrul Afacerilor Externe al Muntenegrului se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova

Ministrul Afacerilor Externe al Muntenegrului se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova

Ministrul Afacerilor Externe al Muntenegrului, Srđan Darmanović, se află astăzi, 4 aprilie a.c., într-o vizită de lucru în Republica Moldova, la invitaţia Viceprim-ministrului, Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, domnul Andrei Galbur.

Potrivit unui comunicat de presă, cu prilejul vizitei în Republica Moldova, şeful diplomaţiei muntenegrene are programate întrevederi cu Ministrul de Externe, domnul Andrei Galbur, Prim-ministrul, domnul Pavel Filip, și cu Președintele Parlamentului,domnul Andrian Candu.

De asemenea, mâine va avea loc inaugurarea Consulatului Onorific al Muntenegrului la Chişinău, în prezenţa Ministrului de Externe al Muntenegrului şi a Secretarului General al MAEIE, domnul Anatol Vangheli.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 15.00, la sediul Consulatului Onorific al Muntenegrului în Republica Moldova.

Vizita Ministrului Darmanović are loc în contextul aniversării a 10 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Muntenegru.

Doina Secrieru
Share