Agenția pentru Protecția Consumatorilor a lansat o campanie de informare pentru pasagerii curselor avia

Agenția pentru Protecția Consumatorilor a lansat o campanie de informare pentru pasagerii curselor avia

Pasagerii din Aeroportul Internațional Chișinău vor fi informaţi despre drepturile pe care le au atunci când zborul lor este anulat sau întârziat sau atunci când întâmpină probleme legate de petrecerea vacanţei. Agenția pentru Protecția Consumatorilor a lansat o campanie de informare pentru pasagerii curselor avia.  În aeroport, experţii oferă pasagerilor detalii despre drepturile pe care le au în cazul în care apar probleme în legătură cu zborul lor sau cu pachetul de vacanţă.

Vara este aproape, mulţi dintre noi şi-au ales deja destinaţia de vacanţă şi se aşteaptă ca totul să decurgă conform planurilor. În cazul în care apar probleme în timpul călătoriei sau dacă suntem dezamăgiţi de ceea ce găsim când ajungem la destinaţie, e bine să ne cunoaştem drepturile. Din acest motiv, inspectorii sunt aici, pentru a explica pasagerilor din aeroport care le sunt drepturile în cazul în care zborul lor întârzie sau este anulat sau dacă pachetul de vacanţă nu corespunde cu ceea ce li s-a promis”, a declarat Natalia Ilașciuc.

Pasagerii sunt informaţi că, dacă li se refuză îmbarcarea pentru că, de exemplu, au fost mai multe rezervări decât locurile din avion, deşi au făcut check-in-ul la timp sau dacă zborul le este anulat, au posibilitatea de a alege între transportul până la destinaţia finală sau rambursarea costului integral al biletului sau a părţii din bilet neutilizate. De asemenea, ei pot avea dreptul la despăgubiri între 250 şi 600 de euro, în funcţie de distanţa zborului. Dacă zborul întârzie, compania aeriană trebuie să ofere mese gratuite, băuturi răcoritoare, două mesaje gratuite (telefon, fax sau e-mail), hotel şi transport gratuit, în cazul în care este nevoie de cazare peste noapte, în funcţie de distanţa zborului şi durata întârzierii. Totodată, dacă zborul ajunge la destinaţie cu mai mult de trei ore întârziere, pasagerii pot de asemenea beneficia de despăgubiri între 250 şi 600 de euro, mai spun experţii. Prin aceste acțiunii, APC tinde să contribuie la creşterea capacităţii decizionale a consumatorilor, să-i informeze despre drepturile lor şi să prevină eventualele încălcări din partea agenților economici prin informarea și consilierea în domeniul prevederilor legale și bunelor practici ce țin de acest domeniu.

În plin sezon estival, Agenția pentru Protecția Consumatorilor a înregistrat deja 25 de petiții. Cel mai des, călătorii s-au plâns pe întârzierea curselor, deteriorarea bagajelor și anularea zborurilor.

 

Mihaela Rotari

Share