Filip: Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru a asigura buna implementare a obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă

Filip: Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru a asigura buna implementare a obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Reprezentantul UNICEF pentru Republica Moldova, Nune Mangasaryan, care îşi încheie mandatul în ţara noastră. Cu acest prilej, Premierul i-a mulţumit oficialului pentru contribuţia personală la elaborarea Strategiei de protecție a copilului, de reformare a Justiției, de sănătate publică, ultima fiind aprobată săptămâna trecută de Parlament şi urmând a fi implementată, potrivit unui comunicat de presă.

Pavel Filip a remarcat că despre rezultatele activităţii doamnei Nune Mangasaryan vorbesc şi datele statistice. Astfel, în perioada mandatului său numărul de copii din instituțiile rezidențiale s-a redus de 5 ori, urmare a reformei sectorului justiției, numărul de copii din detenție s-a redus de 3 ori, în timp ce numărul copiilor cu necesități speciale și dizabilități care își fac studiile în școlile generale a crescut de 4 ori.

La rândul său, Nune Mangasaryan a menţionat că aceste rezultate au devenit posibile datorită Programului de ţară semnat între UNICEF şi Guvernul Republicii Moldova. Oficialul a mulţumit Premierul Filip pentru implicare personală în sporirea protecţiei drepturilor copilului în ţara noastră. Reprezentantul UNICEF a informat că în septembrie a.c. urmează să fie aprobat un nou program de ţară pentru perioada 2018-2022, care va avea la bază două priorităţi: asigurarea sistemelor şi serviciilor sensibile şi echitabile pentru copii şi schimbările sociale în drepturile copiilor.

În context, Prim-ministrul a salutat elaborarea noului program de ţară UNICEF, care este aliniat cu Cadrul de Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă Republica Moldova-ONU, precum şi cu agenda de reforme naţionale. Pavel Filip a dat asigurări că Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru a asigura buna implementare a obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă.

La final, Premierul Pavel Filip i-a urat succes doamnei Nune Mangasaryan în noua sa postură în cadrul Cartierului general al Naţiunilor Unite de la New York, de unde va patrona regiunea noastră geografică, exprimându-şi încrederea că ea va fi un Ambasador şi un prieten fidel al Republicii Moldova.

În prezent, în Republica Moldova sunt în derulare nouă proiecte, finanţate şi implementate de Reprezentanța UNICEF în perioada 2013-2017, cu o sumă totală a angajamentelor de 6,71 milioane de euro.

Doina Secrieru

Share