PDM: Cazurile privind actele de corupție nu trebuie soluționate prin politizare

PDM: Cazurile privind actele de corupție nu trebuie soluționate prin politizare

Partidul Democrat din Moldova (PDM) consideră acuzaţiile făcute, în spaţiul public, de către liderul Partidul Liberal (PL), Mihai Ghimpu, ca fiind „exprimarea unei stări emotive puternice, nu a unei atitudini politice”.

Într-un comunicat de presă, PDM spune că, aceste acuzaţii sunt lipsite de credibilitate şi adevăr.

„Amintim că, ele au început să apară odată cu demararea unor anchete pe linia combaterii corupţiei, care au vizat şi reprezentanţi ai Partidului Liberal, anchete care au ca obiect cazuri semnalate repetat şi insistent de societate privind acte de corupţie din mai multe instituţii ale statului, în special din Primăria municipiului Chişinău.

Considerăm că, astfel de cazuri trebuie soluţionate pe cale legală, nu prin politizarea lor, nu prin campanii de denigrare sau presiuni politice”, se mai spune în comunicat.

Mihaela Rotari 

Share