Întrebări pentru Președintele Parlamentului, adresate de tinerii PAS

Întrebări pentru Președintele Parlamentului, adresate de tinerii PAS

Organizația de tineret al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a organizat, astăzi, un flashmob în fața Parlamentului, cu mesajul „Domnule Candu, democrația nu înseamnă…”, transmite Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă al partidului, tinerii au distribuit vizitatorilor Parlamentului foi volante cu întrebări pentru Speaker și au îndemnat vizitatorii „să se întrebe dacă ne putem considera cu adevărat un stat democratic, având în vedere încălcările de la ultimele alegeri prezidențiale, modificarea nedemocratică și abuzivă a sistemului electoral, monopolul asupra instituțiilor de presă, controlul politic și aservirea justiției unor interese de partid”, scrie în comunicat.

Întrebările adresate țin de presa liberă, justiția independentă, alegerile libere și corecte, finanțarea transparentă a partidelor politice, legitimitatea instituțiilor.

Doina Secrieru

Share