Zeci de demnitari au ajuns în vizorul CNI. Uite despre ce e vorba!
Comisia Națională de Integritate, în cadrul ședinței de ieri, a constatat mai multe încălcări admise de demnitari, informează Oficial.md.
Astfel, o diferență vădită în valoare de 142 305,15 lei dintre venitul total declarat pentru anul 2013 și cheltuielile conform rulajelor bancare în același an a fost stabilită în cazul Silviei Volosatîi, șefa Direcției construcții capitale din cadrul Ministerul Sănătății. Tot în cazul respectiv, Comisia a mai constatat că aceasta nu a declarat: 3 imobile, 8 terenuri agricole, 2994 acțiuni în cadrul unei societăți comerciale, 4 conturi bancare, creditul în valoare de 2 mln. de lei contractat de către soț și un automobil posedat de către acesta.
Regimul juridic al declarării veniturilor și proprietății a fost încălcat și de către Dumitru Godoroja, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Acesta nu a putut justifica prin documente veniturile obținute împreună cu soția în sumă totală de 22.500,00 euro și 80.000,00 dolari SUA. De asemenea, respectivul a omis din declarație 10 conturi bancare și un venit de aproximativ 35 mii de lei dobândit din activitatea de reprezentant al statului în societățile comerciale.
În ambele situații descrise, Comisia a suspendat controlul, iar materialele vor transmise Procuraturii Generale pentru examinare sub aspectul art.3521 Cod Penal.
Tot astăzi, au fost identificate și două cazuri de conflicte de interese. Este vorba despre Dumitru Galupa, director al Întreprinderii de Stat „ICAS” și despre Iuri Onofriciuc, primar al orașului Vadul lui Vodă.
Dumitru Galupa a încălcat regimul juridic al conflictului de interese prin faptul că contrar prevederilor art.9 și art.11 ale Legii nr. 16 din 15.02.2008, nu a declarat în termenul și modul stabilit conflictul și nu a întreprins măsuri de soluționare a acestuia în situațiile în care, fiind în exercițiul funcției și având interes personal rezultat din relații de rudenie, a luat decizii în privința fratelui său, semnând Ordinul privind transferarea acestuia în altă funcție și Ordinul privind modificarea Contractului individual de muncă.
Iuri Onofriciuc a admis conflictul de interese în situația în care nu a declarat în termenul și modul stabilit despre acesta și nu a întreprins măsuri de soluționare a conflictului atunci când, fiind în exercitarea atribuțiilor funcționale în calitate de primar și avînd interesul personal care rezultă din relațiile sale de rudenie cu soția, a participat la ședința Consiliului local din 06.06.2014 unde a propus spre deliberare subiectul privind societatea comercială al cărei unic fondator și administrator este soția sa și a semnat cu aceasta un contract de arendă funciară.
Actele de constatare emise în privința acestora, vor fi transmise Centrului Național Anticorupție pentru aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 3132 Cod Contravențional privind nedeclararea conflictului de interese. De specificat, că actele respective sunt pasibile contestării în instanța de contencios administrativ.
În cadrul ședinței de ieri au fost pornite controale în privința următorilor subiecți ai declarării: Dorin Drăguțan, guvernator al Băncii Naționale a Moldovei; Marin Moloșag, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei; Emma Tăbîrță, viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei; Iurie Arnaut, viceprimar al orașului Cahul; Dumitru Berov, primar al satului Alexanderfeld, raionul Cahul; Ion Cînev, primar al satului Bucuria, raionul Cahul; Leonid Cîrchelan, primar al satului Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul; Sava Rusuleac, primar al satului Borceag, raionul Cahul; Chiril Coșeru, director al ÎS ”Întreprinderea pentru silvicultură Călărași”; Constantin Pelivan, director al ÎS ”Silvo-cinegetică Sil-Rezeni”; Vasile Iliescu, director al ÎS ”Întreprinderea pentru silvicultură Telenești”; Anatolie Fătu, director al ÎS ”Întreprinderea pentru silvicultură Bălți”; Ion Platon, director general al Agenției ”Moldsilva”; Victoria Covali, consultant din cadrul Agenției ”Moldsilva”; Veaceslav Manolachi, rector al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport; Vitalie Călugăreanu, polițist în cadrul IP Cantemir.
Maria Roșca