O nouă demisie la Guvern
Membrii Cabinetului de miniștri au acceptat, în cadrul ședinței de astăzi, cererea de demisie, din proprie inițiativă, a lui Victor Bodiu din funcția de Secretar General al Guvernului.
Prim-ministrul în exercițiu, Iurie Leancă, i-a mulțumit lui Victor Bodiu pentru colaborare și a menționat, în special, rolul acestuia în procesul de negociere, în termen record, a Acordului privind Spațiul Aerian Comun cu Uniunea Europeană, fapt ce a asigurat mai multe destinații de zbor și tarife mai mici pentru cetățenii țării noastre.
Odată cu încheierea mandatului de Secretar General al Executivului, Victor Bodiu a ținut să le transmită colegilor din cele trei echipe guvernamentale, cu care a lucrat în ultimii cinci ani, celor din Cancelaria de Stat, dar și familiei sale un mesaj de mulțumire „pentru sprijinul moral și profesional constant de care a beneficiat în realizarea politicilor de dezvoltare strategică a Republicii Moldova”.
La fel, el a subliniat că plecarea sa este o decizie personală: „Am spus nu o dată – am acceptat să vin din sectorul privat în cel public pentru că am considerat că este datoria mea civică să pun umărul la relansarea Republicii Moldova pe orbita unei dezvoltări durabile, cu o economie, o administrație și o democrație funcționale. Acum, când în urma votului din 30 noiembrie am asigurat continuitatea acestui proces, am decis să răspund unor noi provocări”.
Victor Bodiu a fost, din 25 septembrie 2009, Ministru de Stat, iar ulterior Secretar General al Guvernului în Cabinetele conduse de Vlad Filat, respectiv Iurie Leancă. În virtutea funcției deținute, a fost responsabil de planificarea strategică a guvernării, de coordonarea politicilor şi a activităţii donatorilor, de stabilirea dialogului cu partenerii de dezvoltare ai țării şi de menţinerea relaţiilor bilaterale în domeniul asistenţei pentru dezvoltare oferită Republicii Moldova.
Mihaela Rotari