Lege: Angajații care au atins vârsta de pensionari – temei de concediere
Decretul privind promulgarea legii cu privire la modificarea şi completarea Codul muncii semnat de Preşedintele R. Moldova Igor Dodon va fi publicat mâine în Monitorul Oficial. Documentul a fost respins anterior de şeful statului după o discuţie cu reprezentanții sindicatelor, comunică moldpres.md.
Potrivit documentului care va apărea în Monitorul Oficial, vor fi modificate şi completate 36 de articole din Codul muncii. Noile reglementări prevăd obligațiile de bază ale salariatului de a informa de îndată angajatorul despre imposibilitatea de a se prezenta la serviciu, ceea ce va avea ca efect responsabilizarea și disciplinarea salariaților.
O altă modificare stipulează că deținerea de către angajat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă ar putea fi temei de concediere pentru angajator. În același timp, aceste persoane pot fi angajate pentru o perioadă determinată.
Totodată s-a decis că angajatorul nu va avea obligația să motiveze decizia privind rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă, iar concedierea salariatului membru de sindicat se va face cu consultarea prealabilă a organului sindical din unitate. O altă modificare legislativă prevede reducerea concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului cu doi ani.
Totodată, Codul muncii a fost completat cu un articol nou care definește încălcarea gravă a obligațiilor de muncă. Acestea se referă la primirea și eliberarea de bunuri și mijloace bănești, fără perfectarea documentelor necesare, folosirea în scopuri personale a banilor, bunurilor aflate în gestiunea angajatorului, refuzul de a efectua examenul medical, atunci când acesta este obligatoriu, precum și cauzarea unui prejudiciu material ce depășește cinci salarii medii lunare pe economie.