Noua caracteristică WhatsApp care te va face mai liniștit

Noua caracteristică WhatsApp care te va face mai liniștit

Știi momentele alea când dai un mesaj, dar în secunda 2 îți pare rău că ai făcut-o? Pentru aceste clipe de confuzie totală, regret sau păreri de rău, acum există noua caracteristică de la WhatsApp.

Aplicația te lasă să-ți ștergi mesajele sau să le retragi, după ce le-ai trimis – partea cea mai tare este că ai până la 7 minute să faci asta, iar cele notate de tine vor fi șterse din lista de mesaje sau din grupuri.

Poți răsufla ușurat, iar timpul oferit de aplicație este mai mult decât rezonabil – practic, e șansa ta pentru acele mesaje scrise la beție, pe care ajungi să le regreți la câteva minute după ce apeși „send”, și nu a doua zi dimineața.

Dacă îți plac noutățile oferite de WhatsApp, atunci e bine de știut că și destinatarul, cât și expeditorul, trebuie să aibă cea mai nouă versiune a aplicației, astfel încât lucrurile să funcționeze ca la carte.

Noua caracteristică va începe să fie disponibilă tuturor utilizatorilor, treptat, în această săptămână.

Cum funcționează?

Atunci când vrei să ștergi un mesaj, îți va apărea o nouă opțiune care-ți va permite să dai delete la cele scrise pentru toată lumea implicată, nu doar de pe device-ul tău.

Pentru că abia este lansată, încă mai există lucrurile de finisat, așa că trebuie să ai în vedere și următoarea informație: cei de la WhatsApp avertizează „recipients may see your message before it’s deleted or if deletion was not successful”. Așadar, nu vorbim de o eficiență 100%, ok?

Mai e posibil și ca unii utilizatori să vadă mesajele în notificări, înainte ca ele să fie șterse. Ține minte că ai șansa să repari un mesaj dat din greșeală, dar că nu va merge mereu, iar aplicația nu te va anunța când se întâmplă una ca asta.

Sursa: Noizz.ro

Share