Polițiștii pe post de profesori: “ În vacanţă alegem siguranţă”

Polițiștii pe post de profesori: “ În vacanţă alegem siguranţă”

În perioada 15 – 24  decembrie, curent, pe întreg teritoriul ţării, Inspectoratul General al Poliţiei a asigurat continuitatea Campaniei Naţionale de informare 2014 cu genericul „Un copil informat – Un copil protejat”.

Astfel,  în 1 361 instituţii de învăţămînt preuniversitare, angajaţii poliţiei au desfăşurat 2 793sesiuni de informare, în cadrul cărora 124 138 copii au fost familiarizaţi de către angajaţii poliţiei privitor la siguranţa la trafic, securitatea în perioada de studii, consecinţele negative ale consumului de droguri, alcool, tutun, violenţa între semeni şi consecinţele comportamentului agresiv, răspunderea contravenţională şi penală a copiilor, riscul traumatizării pe timp de iarnă precum şi măsurile de securitate, întrunind şi recomandări de evitare a situaţiilor de risc.

În perioada vacanţei de iarnă a copiilor, Inspectoratul General al Poliţiei, va desfăşura măsuri de prevenire, conform Planului operaţiunii speciale „GRIJA”, în cadrul căreia angajaţii poliţiei în conlucrare cu organele administraţiei publice locale, vor organiza şi desfăşura razii în teritoriul administrativ deservit (în special în instituţiile de agrement şi locurile de concentrare a minorilor), inclusiv pe timp de noapte, cu scopul depistării copiilor aflaţi fără supravegherea părinţilor, prevenirii victimizării acestora, neadmiterea consumului de băuturi alcoolice, droguri şi alte substanţe psihotrope, precum şi documentarea cazurilor de comercializare către minori a produselor din tutun şi/sau băuturi alcoolice.

În acest context, Inspectoratul General al Poliţiei vine cu următoarele recomandări pentru părinţi :

– Supravegheaţi-vă permanent copiii pentru a evita orice risc (dispariţie, accidente de circulaţie, răniri, etc).
–  Atenţie la posibilele accidente cu mijloace aparent inofensive. Împodobirea bradului, lumînările decorative, jucăriile care nu corespund vîrstei copilului, toate acestea îi pot pune sănătatea în pericol.
– Asiguraţi-vă că cei mici se joacă în locuri special amenajate sau ferite de orice pericol.
– Explicaţi-le copiilor că nu trebuie să se îndepărteze de casă şi nu trebuie să intre în discuţii cu persoane  străine.
– Nu le permiteţi copiilor să folosească drept sănii pungi de plastic sau alte obiecte casnice, deoarece pot fi răniţi.
– Asiguraţi-vă ca pârtiile improvizate de copii nu sunt prea abrupte şi nu există riscul de a ajunge pe carosabil.
– Dacă mergeţi la cumpărături împreună cu copiii, supravegheaţi-i în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate (pieţe, magazine mari), unde se pot rătăci.

– Îmbrăcaţi copilul cu mai multe rânduri de haine, corespunzător timpului.

– Evitaţi expunerea îndelungată la temperaturi scăzute şi aflarea copiilor în locuri deschise, suflate de vânt.

Maria Roșca

Share