Militarii Gărzii de Onoare din Republica Moldova – la Parada Militară din România (foto)
Un contingent al Armatei Naţionale, format din militari ai Companiei Gărzii de Onoare, a participat astăzi la Parada Militară, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. La eveniment a fost prezent şi ministrul Apărării Eugen Sturza, informează Oficial.md.
Plutonul moldovenesc, constituit din militari în termen şi prin contract, a defilat, alături de militari din Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.
La Parada Militară de la Bucureşti au participat aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, dar şi peste 300 de militari din 14 ţări aliate şi partenere.
Republica Moldova participă la Parada militară de la Bucureşti începând cu anul 2014.
Mihaela Rotari