Vicepremierul pentru integrare europeană: „Asta a fost rațiunea de bază atunci când s-a decis, de aceea și am acceptat această funcție”

Vicepremierul pentru integrare europeană: „Asta a fost rațiunea de bază atunci când s-a decis, de aceea și am acceptat această funcție”

Viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Iurie Leancă, a susținut astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia a explicat de ce a acceptat această funcție, dar și care vor fi obiectivele principale în activitatea sa, informează Oficial.

 Iurie Leancă a declarat că motivul pentru care a fost separată această funcție de Ministerul de Externe este pentru a crea o platformă dedicată, în mod special, coordonării mult mai eficiente acasă a tot ceea ce înseamnă agenda europeană, implementarea Acordului de Asociere, coordonarea acțiunilor pe interior și pe de altă parte impulsionarea dialogului cu Uniunea Europeană.

„Asta a fost rațiunea de bază atunci când s-a decis, de aceea și am acceptat această funcție. Este o perioadă relativ succintă, avem la dispoziție 7-8 luni, însă în această perioadă trebuie să demonstrăm performanță, schimbări bune pe domeniul unde încă există restanțe și să consolidăm tot ce a fost pozitiv făcut până acum. În primul rând, e vorba de impulsionarea implementării Acordului de Asociere, dar și o coordonare mult mai eficientă pe interior, acțiuni dintre diferite ministere și agenții, astfel încât șansele noastre de a raporta societății, dar și partenerilor, despre faptul că avansăm și nu doar bifând anumite acțiuni”, a precizat el.

Iurie Leancă a mai spus că a decis cu colegii, ca în această perioadă succintă de timp, să stabilească prioritățile, pentru a genera îmbunătățiri esențiale și „mult mai multă coerență”.

„Iată aceste domenii, bineînțeles că, sunt reforma justiției, a tot ce înseamnă sistemul de integritate, valorificarea plenară a tot ce înseamnă Zonă de Liber Schimb, colaborarea cu societate civilă, dar și comunicarea cu societatea. Pe deoparte – comunicarea astfel încât să existe o percepție obiectivă a tot ce înseamnă integrare europeană, dar pe de altă parte – și comunicare mult mai bună cu UE. Ne propunem și o analiză funcțională și instituțională a mecanismului de coordonare a implementării Acordului de Asociere la nivelul Guvern, Parlament, Președinție, dacă va fi o deschidere mai mare, dar și alte autorități”, a punctat Leancă.

Noul vicepremier a mai spus că nu intenționează să creeze în Guvern un birou care l-ar asista în realizarea agendei europene. „E timp puțin, mecanismele există, astfel încât biroul meu, să zic așa, entitatea cu care voi conlucra va fi departamentul integrării europene din Ministerul de Externe. Împreună cu colegii, vom face toată această muncă pe interior. Ceea ce voi face eu suplimentar, voi crea un grup de lucru, în care vor fi reprezentanții ministerelor, agențiilor, dar și experți din societatea civilă. Ne vom întâlni de regulă o dată pe săptămână, astfel încât să ne axăm pe probleme foarte punctuale, care ne vor permite să avansăm mai eficient”, a conchis Leancă.

Mihaela Rotari

Share