Mihai Ghimpu: „Curentul unionist nu va putea fi oprit de nimeni”

Mihai Ghimpu: „Curentul unionist nu va putea fi oprit de nimeni”

Partidul Liberal (PL) salută deciziile mai multor consilii locale din Moldova privind semnarea Declaraților de Unire cu România și încurajează și celelalte localități să facă pasul acesta, informează Oficial.

În cadrul unei conferințe de presă, liderul PL, Mihai Ghimpu, a spus că PL, totodată, condamnă declarațiile și acțiunile șefului statului care spune că Declarațiile de Unire sunt fapte neconstituționale.

„Acțiunile consilierilor locali sunt constituționale, dar declarațiile și deciziile președintelui la CSS vor fi neconstituționale”, a menționat Ghimpu.

Mihai Ghimpu a lansat un apel către aleșii locali – nu doar să semneze declarații, ci să discute cu cetățenii și să explice ce înseamnă Unirea pentru noi, subliniind că – „curentul unionist nu va putea fi oprit de nimeni”.

Vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu, a spus că, deși Declarațiile de Unire sunt simbolice, ele exprimă dorința cetățenilor de a fi alături de România. „Aceste declarații sunt protejate de lege”, a precizat el.

Munteanu a mai spus că, în acest context, Președintele Dodon este susținut de partidul de guvernământ – Partidul Democrat din Moldova, pentru ca Unirea să nu aibă loc.

„PL încurajează aleșii locali să-și manifeste public, nestingherit, declarațiile privind Unirea, pentru ca să fie simțită presiunea pozitivă că se dorește grabnica Unire cu România, adaptându-și comportamentul politic la dorința cetățenilor”, a menționat liberalul.

Totodată, fostul ministru a comunicat că PL va asigura asistență juridică profesionistă și gratuită tuturor celor care se vor alege cu dosare în urma semnării declarațiilor de Unire. „Vom asigura asistența juridică până la CEDO și vom demonstra că sunt acțiuni legale și constituționale”, a subliniat Munteanu.

Mihaela Rotari

Share