(INTERVIU) Serghei Popovici: Învestim în profesionalism și calificare pentru a avea rezultate valoroase

(INTERVIU) Serghei Popovici: Învestim în profesionalism și calificare pentru a avea rezultate valoroase

Interviu cu Serghei Popovici, Director general al ÎS „Centrul de Telecomunicaţii Speciale” 

În ce măsură a reuşit CTS să facă faţă în 2017 sarcinilor pe care le are?

2017 a fost un an important, dat fiind faptul că Republica Moldova se află într-o perioadă activă de implementare a reformelor, care se reflectă şi asupra domeniului TIC. Unul dintre obiectivele de bază al Î.S. „Centrul de Telecomunicaţii Speciale” este să asigure funcţionalitatea şi securitatea informaţională a Sistemului de telecomunicaţii a autorităţilor administraţiei publice. Pot să afirm, că au fost depuse toate eforturile pentru a face faţă obiectivelor trasate, iar experienţa anilor precedenţi a jucat un rol foarte important în acest sens.

Care au fost cele mai mari provocări în 2017 în domeniul TIC?

Domeniul tehnologiilor informaţionale şi al comunicaţiilor este segmentul cu una din cele mai mari rate de creştere în economia RM. Acest fapt ne oferă încredere în posibilitatea dezvoltării unor rezultate eficiente pentru societate. O provocare pentru cei care activează în acest domeniu este menţinerea continuă a tonusului şi a capacităţii întreprinderii, în aşa fel ca activitatea acesteia să fie eficientă, profitabilă şi utilă atât pentru entitatea sa, cât şi pentru beneficiari.

O altă provocare pentru CTS este să prevină şi să remedieze atacurile cibernetice în adresa autorităţilor administraţiei publice. În acest sens în cadrul întreprinderii activează Centrul pentru Securitate Cibernetică CERT-GOV-MD, ca echipă de răspuns la incidentele legate de securitatea informaţională. La fel, echipa CERT-GOV-MD, pe lângă perfecţionarea prin intermediul studiilor de specialitate şi cooperarea cu instituţiile din domeniul securităţii cibernetice din alte ţări, participă la evenimente şi organizează activităţi menite să sporească conştientizarea importanţei siguranţei online, acordând o atenţie sporită subiectului prezenţei copiilor în mediul virtual şi protejării acestora de pericolele, care tot mai des se strecoară în spaţiul online.

Pentru CTS provocarea este calea spre succes, nu există uşi care nu pot fi deschise, există profesionişti care pot găsi cheia potrivită. Noi investim în profesionalism şi calificare pentru a avea rezultate valoroase.

Ce evenimente au marcat activitatea CTS în 2017?

În acest an, au avut loc mai multe evenimente la care CTS a fost parte, însă trei dintre ele s-au evidenţiat printr-o amploare deosebită. În luna aprilie a fost prezentat raportul de totalizare a „Exerciţiului cibernetic pentru persoanele cu funcţii de decizie din cadrul sectorului public şi privat”, desfăşurat cu câteva luni mai înainte. În cadrul lunii securităţii cibernetice, la data de 27 octombrie, a avut loc „Cybersec 2017”, unde experţii în securitate cibernetică, reprezentanţi ai sectorului public şi privat, ONG-uri şi reprezentanţi ai mediului academic s-au întrunit în cadrul conferinţei cu comunicări adaptate diverselor categorii de public, menite să-i ajute să-şi protejeze datele cu caracter personal, să utilizeze corect serviciile online reducând la maxim riscurile de a deveni victime ale unei infracţiuni cibernetice. Iar în luna noiembrie, am fost onoraţi să fim co-organizatori ai
„JointCyberDrill ITU – ALERT pentru Europa şi regiunile CSI”, un eveniment în premieră pentru Republica Moldova, care reprezintă un exerciţiu cibernetic de importanţă regională, menit să dezvolte şi să fortifice abilităţile de protecţie împotriva atacurilor cibernetice, oferind echipelor naţionale de răspuns la incidente o platformă eficientă de colaborare şi schimb de experienţă, cu reprezentanţi din peste 24 de ţări, implicându-se într-un şir de simulări de atacuri frecvent întâlnite în spaţiul virtual.

La fel, vreau să menţionez, că CTS a semnat un şir de memorandumuri de cooperare cu mai multe instituţii ale căror domenii de activitate sunt asemănătoare cu cele ale CTS-lui, din mai multe ţări, având drept scop primordial asigurarea unui schimb de experienţă în domeniul securităţii informaţionale şi colaborarea în vederea organizării mai multor evenimente şi activităţi de promovare a securităţii cibernetice.

A fost un an productiv, care a iniţiat noi parteneriate, a dezvoltat noi idei pentru un viitor tehnologic avansat şi a stabilit noi obiective pentru activitatea întreprinderii.

Căror direcţii de activitate, din cele de care sunteţi responsabil, le-aţi atras mai multă atenţie în 2017?

Am fost atenţi faţă de toate direcţiile de activitate, doar aşa poate fi asigurată o funcţionare corectă a unei întreprinderi, după părerea mea.

Dat fiind faptul că CTS asigură administrarea, deservirea şi dezvoltarea Sistemului de telecomunicaţii a autorităţilor administraţiei publice, este nevoie de o atenţie sporită faţă de aceste activităţi, luând în consideraţie importanţa şi rolul unei funcţionări fără deficienţe a sistemului.

Vreau să menţionez, că unele domenii sunt aproape autonome şi necesită doar intervenţie de mentenanţă, iar altele sunt mereu în schimbare şi necesită atenţie mai concentrată. Aici vorbesc despre securitatea cibernetică. Nimeni nu poate şti când va avea loc un atac, chiar dacă putem fi siguri, că acestea au loc în fiecare secundă, nu ştim exact care va fi mai periculos şi unde se poate strecura breşa de securitate. În acest sens, echipa CTS a distribuit atenţia proporţional şi conform necesităţilor fiecărei direcţii de activitate a întreprinderii.

Ce tendinţe noi pentru domeniul Dvs. au ieşit în evidenţă în 2017?

În domeniul tehnologiilor informaţionale, mereu apar noi tendinţe şi provocări, suntem responsabili să aplicăm tehnologii care sunt în pas cu timpul şi care pot face faţă cerinţelor de securitate. Doar aşa putem vorbi despre o creştere economică şi o dezvoltare durabilă a ţării. Republica Moldova are potenţial, este nevoie doar de implementat politici şi strategii potrivite, de urmat exemplele de succes ale partenerilor din statele mai dezvoltate şi de investit în resursele umane şi inovaţiile tehnologice de ultimă generaţie.

Ce măsuri se impun pentru ca CTS să poată face faţă noilor provocări din  domeniu?

Urmărim şi preluăm de la partenerii internaţionali cele mai bune practici. Implementăm acele măsuri care sunt inovative şi eficiente în asigurarea securităţii informaţionale. Studiem continuu noile tendinţe şi investim în potenţialul intelectual al membrilor echipei CTS.

Cum credeţi că va evolua în continuare domeniul în care activaţi?

Domeniul tehnologiilor informaţionale va evolua în ritm foarte rapid şi urmărim această tendinţă pe parcursul ultimilor treizeci de ani. Suntem martori ai implicării roboţilor şi noilor soluţii oferite de către dezvoltatorii din mai multe ţări, ceea ce înseamnă că în scurt timp viaţa va fi aproape integral cuprinsă de tehnologii.

Ce aşteptări aveţi de la 2018?

„Pentru a nu fi dezamăgit, nu avea aşteptări mari” – aşa se spune. Dar, chiar dacă aşteptările sunt modeste, vreau să menţionez, că în domeniul TIC mereu rezultate-le depăşesc aşteptările. Ne aflăm într-o eră a tehnolo-
giilor informaţionale, care se dezvoltă cu o viteză mult mai mare decât celelalte domenii. Sunt ferm convins, că CTS îşi va dezvolta capacităţile, dând dovadă de profesionalism. Şi provocările care vor apărea vor servi drept antrenament pentru obiective mai mari, mai ample, urcând, astfel, treaptă cu treaptă întreprinderea.

sursa: Almanah Politic 2017

Share