Candidat la șefia capitalei: Este necesar ca generația tânără, pe care o reprezint, să demonstreze o altfel de politică
Update: Vasile Costiuc a depus dosarul pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la funcția de Primar al mun. Chișinău.
Președintele Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a mers, în această dimineață, să depună actele pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la funcția de Primar al mun. Chișinău, însă procedura va fi încheiată la sfârșitul acestei zile, dat fiind faptul că mai avea nevoie și de declarația de avere.
Vasile Costiuc declarat că este un pas hotărât pe care astăzi îl transmite și celor care încă stau pe poziții de baricadă, dar nu se implică în luptă.
„Se poate de schimbat nu doar Chișinăul, dar și întreaga republică. Cel mai important mesaj pe care vreau să-l transmit în această campanie electorală e că în Primărie este nevoie de voință, iar la nivel de țară este nevoie de schimbarea clasei politice. Este necesar ca generația tânără, pe care o reprezint, să demonstreze o altfel de politică de care are nevoie societatea noastră, nu ceea ce am văzut până acum”, a precizat Costiuc.
Ce ține de banii pentru campanie electorală, Vasile Costiuc a menționat că nu este necesar de a cheltui mulți bani. „Voi face campanie, ca și data trecută, pe bicicletă. Vom merge și vom vorbi cu oamenii, nu este necesar să cheltui mulți bani ca oamenii să te susțină, să te ajute și să te voteze”, a mai spus Costiuc.
Mihaela Rotari