Premieră pentru Moldova: ședințele de judecată vor fi înregistrate video
Începând de ieri este testat sistemul de înregistrare video a ședințelor de judecată. Testarea va avea loc timp de 4 luni, pentru început, în două instanțe: Curtea de Apel Bălți și Judecătoria Soroca.
În prima etapă a perioadei de testare, ce va dura o lună, vor fi efectuate înregistrările video propriu-zise, cu acordul prealabil al participanților. În cea de-a doua etapă, timp de trei luni, vor fi studiate și analizate rezultatele testării.
Din activitatea de testare a înregistrării video sunt excluse acțiunile procesuale, dosarele sau materialele care, potrivit legislației în vigoare, urmează a fi examinate în ședințe închise sau sunt dispuse spre examinare în ședință închisă la cererea părților. De asemenea, nu vor fi înregistrate video şedinţele de judecată care au loc în cadrul procedurilor fără participarea părților.
Înregistrarea video a ședințelor de judecată va permite monitorizarea acţiunilor procesuale realizate pe parcursul judecării cauzelor, fapt ce va controbui la sporirea transparenței actului de justiție şi la realizarea unei bune administrări a justiţiei ca serviciu public. Totodată, în perspectivă, înregistrările şedinţei de judecată vor putea fi solicitate şi de către instanţa de control judiciar care va avea posibilitatea de a aprecia asupra desfăşurării în condiţii legale a procesului şi de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, dreptul la un proces echitabil.
Echipamentele de înregistrare video au fost procurate și instalate în toate instanțele din țară cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului pentru Justiție Transparentă. Ele vor fi utilizate pentru crearea unui sistem unic de videoconferință și vor permite organizarea ședințelor de judecată cu participarea persoanelor de la distanță, inclusiv a celor deținute în instituțiile penitenciare.
Mihaela Rotari