Noi modificări legislative pentru conducerea vehiculelor în stare de ebrietate

Noi modificări legislative pentru conducerea vehiculelor în stare de ebrietate

Parlamentul a votat, la ședința de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în acest sens.

Astfel, în Codul contravențional al Republicii Moldova se instituie o măsură de siguranță, prin introducerea unui articol nou, cu privire la ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport până la pronunțarea hotărârii judecătorești.

Instanța de judecată urmează să examineze, în cel mult trei zile, de la data depunerii demersului de către agentul constatator, cu emiterea unei încheieri sau respingerea demersului. Termenul executării măsurii de siguranță prin ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se va include în termenul de executare a sancțiunii.

La fel, se propune completarea Codului penal al Republicii Moldova cu un articol nou – privarea sau anularea de dreptul de a conduce mijloace de transport. Privarea sau anularea de dreptul de a conduce mijloace de transport constă în interzicerea conducerii oricărui tip de mijloc de transport pe drumurile publice.

Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 3 ani. Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată, cu redobândirea ulterioară a permisului de conducere.

Proiectul prevede și procedura de înlăturare de la conducerea şi reţinerea mijlocului de transport. Astfel, se propune ca persoana care conduce mijlocul de transport se înlătură de la conducere dacă există temeiuri de a presupune că aceasta se află în stare de ebrietate inadmisibilă, produsă de alcool sau de alte substanţe. În aceste cazuri, persoana este obligată să accepte, la cererea organului de constatare, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale corpului pentru analiză.

Totodată, mijlocul de transport al cărui conducător a fost înlăturat de la conducere se reţine şi, dacă nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, se aduce la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai apropiată. Mijlocul de transport reţinut se restituie proprietarului, imediat după înlăturarea temeiurilor pentru reţinere.

Alte modificări prevăd că conducerea vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau sub influenţa alcoolului, predarea conducerii lui către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe se sancţionează cu amendă de la 17 500 la 25 000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an.

De asemenea, se propune ca conducătorii mijloacelor de transport depistaţi în stare de ebrietate la volan şi care au fost privaţi de acest drept prin hotărârea instanţei de judecată, sunt obligaţi să frecventeze programul probaţional antialcoolic şi antidrog stabilit de către consilierul de probaţiune.

Mihaela Rotari

Share