Poliția Capitalei despre cazurile de cultivare a plantelor cu conţinut narcotic, în 2018
Problema consumului de substanțe narcotice și psihotrope este una cu care se confruntă întreaga societate, însă ascensiunea consumului acestor substanțe este resimțită mai cu seamă în perioada lunilor de vară, odată cu creșterea cânepei, inclusiv și a celei sălbatice, care crește în mod haotic prin diferite colțuri ale capitalei.
Astfel, Poliția capitalei continuă desfăşurarea acţiunilor de combatere şi descoperire a cazurilor de cultivare a plantelor cu conţinut narcotic, în cadrul operaţiunii speciale “MAC-2018”, demarată de Inspectoratul General al Poliţiei și atenționează populatia că, în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 10 al Legii Nr. 382-XIV din 06.05.1999 cu privire la circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope şi a precursorilor, proprietarul, posesorul ori beneficiarul de teren este obligat să nimicească plantele care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, care cresc spontan pe terenul lui.
Este de menționat că, de la începutul verii curente, Poliția capitalei a depistat peste 300 parcele/terenuri, proprietate privată cît și publică, pe care creşteau haotic mii de plante de cânepă sălbatică.
Pentru nerespectarea prevederilor legale, persoanele responsabile riscă amendă de la 42 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, amendă de la 300 la 600 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice, în toate cazurile cu/sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la l an la 3 ani.