Comitetul Mișcării de Rezistență Națională „ACUM”: Protestele cetățenești trebuie continuate cu o mai mare intensitate
Comitetul Mișcării de Rezistență Națională „ACUM” a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, detalii despre protestul programat pentru data de 26 august curent, informează Oficial.
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a declarat că guvernarea nu a întreprins nimic pentru a îndeplini cerințele înaintate de cetățeni.
„În continuare, puterea antipopulară contribuie prin acțiunile și inacțiunile sale la degradarea statului de drept. În aceste condiții, protestele cetățenești trebuie continuate cu și o mai mare intensitate. Astfel, așa cum și a fost anunțat – la 26 august curent, în PMAN, va avea loc un protest masiv, începând cu ora 14.00. Întrucât nu este deloc indiferentă situația de acasă, la manifestațiile programate și-a anunțat prezența și diaspora moldovenească. Mișcarea de Rezistență Națională „ACUM” îndeamnă cetățenii de acasă și din diasporă să participe în număr cât mai mare la Ziua Libertății din data de 26 august, cu rămânerea în PMAN, inclusiv noaptea. Astfel, încât a doua zi, pe 27 august, să marcăm împreună Ziua Independenței, un eveniment istoric și categoric nu poate fi privatizat de guvernare. 27 august este sărbătoarea poporului și nu a uzurpatorului. Îndemnăm pe toți cei cărora le pasă să vină duminică la protest cu corturi și alte bunuri necesare. Totodată, facem apel către toți orășenii, care nu sunt indiferenți de lupta noastră comună pentru eliberarea statului- să contribuie cu alimente și apă pentru toți protestatarii care vor rămâne peste noapte în PMAN”, a precizat Năstase.
Totodată, Comitetul Mișcării de Rezistență Națională „ACUM” atrage atenția că protestul va fi unul pașnic. „Cerem guvernării să nu încerce infiltrarea provocatorilor în rândul protestatarilor, aceștia vor fi identificați neîntârziat și dați pe mâna forțelor de ordine. Acțiunea nu va fi de partid. La protest se va veni cu drapele RM. Manifestația nu va dezbina societatea pe criterii de partid, apartenență etnică sau orientare geopolitică, ci – din contra, o va solidariza prin determinarea tuturor participanților de a-și manifesta opțiunea optică pentru scoaterea din captivitate a țării. Tricolorul ne va uni pe toți. Îndemnăm participanții din diasporă să vină cu pancarte cu inscripția țărilor care-i găzduiesc. Să fim cât mai mulți, ghidați de adevăr și de dorința de schimbare, să fim mai fermi ca niciodată în rezistența noastră în fața dictaturii. Să nu cedăm”, a adăugat Năstase.
Doina Secrieru