Vicepreședintele PD, despre stabilirea datei alegerilor parlamentare
În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Sergiu Sîrbu a fost solicitat să comenteze afirmaţiile că, prin stabilirea datei alegerilor parlamentare pe 24 februarie 2019, guvernarea încearcă să se menţină cât mai mult timp la putere.
„Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii, iar data aleasă se încadrează fără probleme în termenul legal. Nu există nicio tergiversare și totul are loc în câmp legal. Începând cu 1 decembrie curent, Parlamentul va avea competențe restrânse și de aceea nu putem vorbi de păstrarea puterii. În această perioadă nu se mai pot adopta legi organice sau constituționale. Opoziția a ajuns din păcate într-un moment în care critică orice decizie a guvernării. Ba chiar mai rău – ne critică inclusiv pentru ceea ce-și închipuie ei c-am putea face. E deja ridicol. Nu merită deci să dăm importanță unor asemenea speculații”, a declarat el.
Sergiu Sârbu afirmă că, „pe de altă parte, viitorul Parlament va fi ales în baza noului sistem electoral, cel mixt”.
„Luând act și de recomandările internaționale, suntem obligați să asigurăm toate condițiile tehnice și organizaționale – atât pentru organele electorale, cât și pentru actorii electorali – să se pregătească din timp pentru alegeri în baza noului sistem. Mai ales că legislația impune și o perioadă prealabilă de înregistrare pentru alegătorii care domiciliază peste hotare sau în stânga Nistrului. Ne dorim să fie asigurat dreptul la vot fiecărui cetățean, ca să nu fim acuzați ulterior că nu s-a reușit ceva. Probabil cei care critică își doresc mult un astfel de scenariu, doar că nu le va reuși. Suntem siguri că pregătirea și organizarea alegerilor vor fi la cel mai înalt nivel și cu respectarea tuturor standardelor internaționale”, a declarat el.
Mihaela Rotari
Opozitia se foloseste doar de moment , si critica la orice pas , tot ce face guvernarea , chiar daca sunt niste proiecte ce vin sa ajute lumea! Maia cu Nastase , nu vor binele cetatenilor!
Dupa codul electoral se spune ca din data expirarii madatului data alegerilor poate ales in descurs de 3 luni nu parca asa, ce are ca vor sa se mentina mai mult sau mai putin , dar ce vreti sa alegeti deputatii de anul nou ?
toți vor doar alegeri, dar nimeni nu se gîndesște că țara asta trebuie cumva condusă și reformele trebuie implementate… Voi chiar sunteți așa de proști încât nu înțelegeți că opoziția nu e în stare de nimic și vrea doar să ajungă la putere?