(DOC) Vicepreședinte PLDM: „26 august e abia duminică, dar noi suntem deja penali”
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a fost sesizat de Inspectoratul General de Poliție (IGP), precum că „Direcția generală urmărire penală efectuează urmărirea penală, pornită la 21 august, în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii – pregătirea la dezordini în masă”. Despre aceasta a scris pe o rețea de socializare, vicepreședintele PLDM, Ion Terguță, informează Oficial.
În sesizarea IGP este stipulat că, în cadrul procesului, s-a constatat că, „anumite persoane au postat, pe o rețea de socializare – Facebook, înregistrări video și mesaje, prin care cheamă la participare activă la dezordini în masă, însoțite de aplicarea violenței împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri și de aplicarea altor obiecte în calitate de armă, precum și de opunere de rezistență violentă sau armată reprezentanților autorităților, implicit pregătesc comiterea unor astfel de fapte în cadrul întrunirii preconizate pentru 26 august”.
Drept reacție, Ion Terguță a scris: „26 august e abia duminică, dar noi suntem deja penali”.
Doina Secrieru