Vicepremierul Lesnic, la Conferința regională privind femeile, pacea și securitatea în Austria

Vicepremierul Lesnic, la Conferința regională privind femeile, pacea și securitatea în Austria

Gradul de realizare a prevederilor Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea în Republica Moldova, document transpus în Programul național de implementare a acesteia pentru anii 2018-2021, aprobat prin Hotărârea Guvernului în luna martie curent, perspectivele de dezvoltare, lecțiile învățate, facilitarea participării semnificative a femeilor la procesele de pace, sunt doar unele subiecte discutate astăzi de Viceprim-ministrul Cristina Lesnic în contextul participării la Conferința regională privind femeile, pacea și securitatea în Asia Centrală, Caucazul de Sud, Europa Centrală și de Est, ce se desfășoară în or. Viena, Austria, în perioada 13 – 14 septembrie curent, transmite Oficial.

În cadrul panelului de discuții cu genericul „Femeile ca lideri în pace și securitate în conflictele nerezolvate”, Cristina Lesnic a răspuns la multiple întrebări parvenite din partea audiențelor, a prezentat experiența ca negociator-șef și evoluțiile pe problematica transnistreană. Alături de reprezentanți din Georgia, Ucraina și Armenia au fost prezentate lecțiile învățate și provocările existente în domeniul de referință.

Conferința regională este organizată în contextul eforturilor demarate inclusiv și de către Guvernul Republicii Moldova întru a spori prezența și rolul femeilor în cadrul structurilor de securitate, cu participarea oficialilor din cadrul Guvernelor, reprezentanților societății civile și persoanelor cheie din cadrul organizațiilor internaționale.

Evenimentul este organizat de către Rețeaua Globală a Femeilor Pacificatoare în cooperare cu Organizația pentru Securitate și Cooperarea din Europa, UN Women și Ministerul Afacerilor Externe al Austriei cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare.

Mihaela Rotari

Share