PDM își schimbă programul politic: Până acum li s-a creat falsa impresie că…
Consiliul Politic Național al Partidului Democrat din Moldova (PDM) s-a întrunit, astăzi, în ședință, în cadrul căreia au fost discutate mai multe aspecte ce țin de activitatea ulterioară a partidului, transmite Oficial.
În cadrul unui briefing de presă, liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a punctat că s-a discutat despre activitatea partidului în această toamnă, pregătirea viitorului program politic, cu care partidul se va prezenta la alegeri, precum și strategia partidului în perioada următoare.
„PDM va trece prin mai multe schimbări privind modul în care activează, precum și poziționarea pe scena politică. Până acum cetățenilor li s-a creat falsa impresie că trebuie să fie pro-european, pro-rus etc. și să se miște într-o direcție. Nici un partid nu a acționat pentru Moldova, s-a creat falsa impresie că cineva din exterior are grijă de noi. Toate acestea arată că politicienii sunt departe de a ști problemele oamenilor. Am discutat cu colegii un plan de acțiuni prin care PDM începe de azi să se definească un partid pro Moldova, care acționează pentru cetățeni și problemele cu care aceștia se confruntă. Reprezentanții PDM vor fi printre oameni, vor lucra cu APL, vor veni cu proiecte și soluții concrete”, a spus Vlad Plahotniuc.
De asemenea, la baza noului program politic, potrivit liderului PDM, vor sta vocile oamenilor simpli.
„Vrem să ne asigurăm că PDM îndeplinește voința poporului. Întreaga echipă a PDM va lucra pentru a colecta aceste propuneri de la cetățenii din localitățile țării”, a mai specificat Vlad Plahotniuc.
Totodată, Vlad Plahotniuc a spus că modernizarea țării după modelul occidental poate aduce rezultatul dorit.
„Guvernul își va adapta lucrul la cerințele populației. PDM va veni cu o serie de propuneri și proiecte apărute în urma consultărilor cu oamenii în teritoriu: probleme ce țin de majorarea salariilor și pensiilor, repararea și construcția drumurilor naționale și locale, aprovizionarea cu apă, colectarea deșeurilor, etc.”, a mai punctat liderul PDM.
Cristina Parfeni
Share
Chiar avem nevoiue de un partid statalist!
Ajunge cu atâta bătaie de joc, e timpul ca partidele Moldovei să lucreze pentru Moldova și PDM primul a înțeles asta.
poate intradevar cetatenii au ramas fara atentie, ca atentia se duce spre UE.