„Cadoul inedit” din partea soției – depistat la frontieră

„Cadoul inedit” din partea soției – depistat la frontieră

Pasibilă de cercetare penală este o soție ingenioasă, care a dorit să-și surprindă soțul cu un „cadou” inedit.

Aceasta a făcut rost de o carte de identitate românească prin intermediul unui necunoscut contra sumei de 50 euro. „Cadoul” vizibil contrafăcut, a fost depistat și ridicat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova, în„ data de 16 septembrie curent s-a apropiat la linia de control un automobil de model BMW 560, înmatriculat în Franța.

În timpul verificărilor s-a constatat că asupra soților există o informație conform analizei de risc, parvenită de la ofițerii de investigație de la Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport, motiv pentru care s-a recurs la controlul de nivel doi. Ca urmare, a fost depistată o carte de identitate românească cu indici ușor sesizabili de falsificare în portmoneul doamnei în vârstă de 33 ani.

Audiată, moldoveanca a comunicat că este vorba despre un cadou ce urma să-l ofere soțului la împlinirea vârstei de 34 ani. A ajuns în posesia lui contra sumei de 50 de euro prin intermediul unui străin aflat la Paris. După care a primit un mesaj cu coordonatele locului special amenajat unde era ascuns actul cu pricina.

Pe cazul dat a fost întocmit proces verbal de constatare și audiere, cartea de identitate fiind transmisă spre efectuarea expertizei.

Soților, originari din orașul Sângera le-a fost autorizată trecerea frontierei, însă femeia riscă o amendă în mărime de până la 650 u. c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de pînă la 2 ani, conform al.(1) art. 361 CP al RM.

Mihaela Rotari

Share