Lucrări de descarcerare în urma unui grav accident, la întrare în satul Peresecina

Lucrări de descarcerare în urma unui grav accident, la întrare în satul Peresecina

În această dimineață, pompierii au fost solicitați pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui grav accident rutier produs la întrare în satul Peresecina, a raionului Orhei.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:20 minute. Potrivit datelor IGSU, accidentul s-a produs între două autoturisme de model Opel Vectra, în care se aflau două persoane și un autocamion de model MS Sprinter.

Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că, pasagera din autovehicolul Opel Vectra a rămas blocată în autoturismul avariat cu diverse traumatisme. Salvatorii au scos femeia în cel mai scurt timp, aceasta fiind preluată de către Serviciul asistență medicală urgentă la spitalul raional.

Totodată, pompierii au efectuat și lucrări de spălare a carosabilului la locul producerii accidentului. Toate circumstanțele și cauza producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de organele de drept.

Mihaela Rotari

Share