PUN face apel la toți cetățenii din R. Moldova, care dețin cetățenie română! Detalii!

PUN face apel la toți cetățenii din R. Moldova, care dețin cetățenie română! Detalii!

Partidul Unității Naționale (PUN) a organizat o conferință de presă cu privire la referendumul din 6-7 octombrie, ce va avea loc în România, informează Oficial.

Preşedintele executiv al PUN, Anatol Şalaru, a îndemnat locuitorii Republicii Moldova cu cetățenie română să participe la referendumul din România.

„Partidul Unității Naționale, ca partid românesc, consideră că familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie este singura relație umană. În opinia PUN, familia asigură continuitatea poporului român. Mai mult, PUN face apel la toți cetățenii din Republica Moldova, care dețin cetățenie română, să participe la referendum și să voteze cu „DA”. Acest referendum nu este îndreptat împotriva cuiva, ci vine să clarifice unele lucruri”, a precizat Șalaru.

De menționat că, dacă până acum, Constituția României prevedea că familia se bazează pe căsătoria între „soți”, acum ar urma înlocuirea acestui cuvânt cu „un bărbat și o femeie”.

Referendumul va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie, în intervalul orar 7.00-21:00. Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi –  „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, întrebare la care alegătorii trebuie să răspundă cu „DA” sau „NU”.

În acest fel, Ambasada României a organizat 35 de secții de votare pentru cetățenii români din Republica Moldova. Lista poate fi accesată aici.

Mihaela Conovali 

Share