Ministerul Apărării reformează instituţiile din subordine

Ministerul Apărării reformează instituţiile din subordine

Cabinetul de Miniştri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern „Cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu a Ministerului Apărării”.

Documentul, prezentat de ministrul Apărării Eugen Sturza, a fost elaborat în contextul reformei administrației publice și vizează reorganizarea prin transformare a Departamentului Dotări al Ministerului Apărării în Agenția Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu.

Conform Hotîrârii de Guvern, agenția va fi responsabilă de implementarea politicii de asigurare a necesităților Armatei Naţionale, administrarea patrimoniului Armatei Naţionale, achiziţionarea armamentelor, muniţiilor şi tehnicii militare pentru necesităţile Armatei Naţionale, comercializarea stocului neutilizabil de tehnică militară, armament şi alte bunuri, în conformitate cu legislaţia în vigoare, desfăşurarea activităţilor de protocol în cadrul Ministerului Apărării, asigurarea activităţilor de ceremonial militar ale Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova şi a Prim-ministrului Republicii Moldova.

Tot astăzi Guvernul a aprobat organizarea și funcționarea Inspectoratului militar al Ministerului Apărării, autoritate administrativă în subordinea ministerului, în baza Direcției inspecție generală, Centrului de medicină preventivă și a Comisiei centrale de expertiză medico-militară a Forțelor Armate.

Constituirea Inspectoratului militar vа concentra și consolida în саdrul unei singure entități а tuturor funcțiilor de supraveghere și control ale ministerului. Totodată, Inspectoratul va asigura organizarea și coordonarea activității Comisiei centrale de expertiză medico-militare în Forțele Armate.

Mihaela Rotari

Share